S-a trezit patriotismul în europarlamentari. Tăcere totală pe drepturile minorităților…

Postat de pe 13 septembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, Iosefina Pascal a realizat o radiografie a discursurilor europarlamentarilor care au abordat tema sprijinului oferit de România ucrainenilor aflați în război, dar care au omis cu desăvârșire să pună pe tapet problema drepturilor minorităților.

Se discută în această perioadă despre ridicarea sau prelungirea restricțiilor privind importul de cereale ucrainene în zona de est a Uniunii Europene. Polonia își menține ferm poziția și a declarat oficial că va interzice importul de cereale ucrainene, în pofida consecințelor și a presiunilor UE. România, în schimb, și-a exprimat opiniile cu privire la acest subiect prin intermediul europarlamentarului liberal Daniel Buda, care a declarat că: „România a fost și va fi solidară cu Ucraina dar retragerea Rusiei din acordul privind tranzitul cerealelor de la Marea Neagră creează încă o problemă pentru fermierii europeni. În acest context, Comisia Europeană trebuie să își asume responsabilitatea garantării unui tranzit de cereale din Ucraina către zonele unde într-adevăr este nevoie, fie în statele africane unde astăzi se moare de foame, fie în țările europene unde, din cauza secetei, există un deficit de cereale.

Rămânerea acestor cereale în țările din proximitatea graniței cu Ucraina creează perturbări grave ale pieței cu consecințe incomensurabile asupra fermierilor. Astăzi, în România, fermierii nu-și pot valorifica producțiile de cereale la prețuri care să le acopere costurile de producție. În același timp, logistica de transport și depozitare este suprasaturată, iar compensațiile acordate din rezerva de criză nu acoperă nici măcar 2% din pierderile de venit.

În acest context, solicit ferm prelungirea interdicției de export din Ucraina către România și restul statelor din proximitatea graniței cu Ucraina după 15 septembrie, cel puțin până la finalul anului” (sursă: agrointel.ro).

În pofida acestui „patriotism de campanie”, problema supraaglomerării Portului Constanța rămâne, problema folosirii porturilor dunărene pentru exportul de cereale ucrainene rămâne, doar se mai duce puțin din povara directă asupra fermierilor. Dar compensațiile din ultimul an și jumătate pentru fermieri cine le oferă? Până acum de ce nu s-au luat măsuri și de ce am fost mințiți că fondurile alocate de UE pentru a compensa fermierii au fost suficiente? Dacă nu s-ar fi revoltat Polonia, România ce ar fi făcut?

Și Rareș Bogdan a abordat acest subiect în Parlamentul European, declarând următoarele:

„Ne-aţi minţit! Ne-aţi minţit în mod repetat. Ne umiliţi şi păcăliţi constant deşi suntem cetăţeni europeni model, responsabili şi deschişi, toleranţi şi extrem de muncitori. Am făcut eforturi uriaşe şi am deschis larg uşile pentru 6 milioane de cetăţeni ucraineni ce fugeau din faţa agresiunii inacceptabile şi incalificabile a lui Putin. Ne punem la grea încercare fermierii noştri rămaşi cu mii de tone de cereale în hambare sau pe câmp pentru a primi cerealele ucrainene ce trebuie să ajungă în Nordul Africii şi Europa Occidentală, însă care rămân în cantităţi uriaşe şi pe teritoriul României. Ne-am securizat graniţele şi tocmai azi dimineaţă românii de la graniţa sudică cu Ucraina au primit mesaje de informare şi avertizare cu privire la protejarea de bucăţile de drone ce cad de pe celălalt mal atacat în rafale de ruşi.

Nu sunteţi capabili să puneţi presiune şi să îl opriţi pe cancelarul Nehammer al Austriei din a umili şi sfida o ţară cu 25 de milioane de cetăţeni europeni. Nehammer sfidează şi umileşte NU doar România şi pe români, el îşi bate joc de eurosistem, de voi toţi, de la Consiliu până la tine, în mod special, Dragă Ursula”.

Deși pe politicienii și europarlamentarii noștri i-a apucat patriotismul, rămâne problema drepturilor minorităților din Ucraina. Ucraina este presată în principal de Ungaria și se dorește să se ajungă la un acord cu UE pe legea minorităților. România ar putea presa, dar deocamdată la noi e tăcere. Ucrainenii vor cu siguranță să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană în ceea ce privește mult criticata chestiune a legii privind funcţionarea limbii ucrainene înainte de a începe negocierile de aderare. Conform punctului de vedere al Guvernului ungar, reglementările care vor intra în vigoare anul viitor ar face imposibil învăţământul în limba maghiară în zonele locuite de maghiari din Transcarpatia. Oficialii ucraineni vor începe săptămâna aceasta discuții bilaterale cu Ungaria și România pentru a încerca să ajungă la un acord privind echilibrul dintre educația ucraineană și cea a limbii minoritare în licee. România, însă, nu are nimic de spus pe această temă.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background