Peiu: Inconsistența parteneriatului strategic cu SUA se datorează României
Postat de Gold FM Radio pe 4 iulie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, economistul Petrișor Peiu a scos în evidență, chiar de Ziua Americii, cum trebuie privită SUA azi, arătând ce-a mai rămas din „visul american” ce viza democrație și prosperitate, parteneriatul strategic cu România, dar și cel cu Moldova, perspectivele relaționării americane cu lumea.
Visul american se traducea în mințile europenilor și a românilor în democrație și în obținerea prosperității prin mijloace proprii, prin propriile forțe și respectând un sistem de principii clar stabilit în mintea fiecăruia. În timp, visul american a ajuns să se degradeze mult, însă America rămâne un stat fascinant, un mare pol de prosperitate și de creștere, cel puțin în domeniul tehnologic, rămâne națiunea care a reușit să modeleze geopolitica lumii după război, dar și cea mai importantă țară pentru Europa, din punct de vedere politic, aspirațional, cultural. Interesant este că America de astăzi este criticată tot în funcție de o serie de criterii pe care americanii le defineau ca fiind materializările democrației, astăzi degradate chiar și în societatea americană.
Cum ar trebui privit parteneriatul strategic dintre SUA și România, în condițiile în care americanii nu par să ne ofere nimic din proprie inițiativă? Ca răspuns la această întrebare, profesorul Petrișor Peiu a ținut să sublinieze că americanii oricum sunt foarte centrați pe ei înșiși. În schimb, deși noi am avut inițiativa acestui parteneriat strategic, dorindu-ne foarte mult să fim partenerii americanilor, nu prea am știut ce să cerem și cum să ne comportăm în cadrul acestei noi structuri create.
Comerțul bilateral al Ungariei este de 3 ori mai mare decât al nostru, deși Ungaria este o țară mai mică și o economie mai mică decât noi. Comerțul bilateral al polonezilor este chiar de 4 ori mai mare decât al nostru. Toate aceste date puse pe masă de către Petrișor Peiu indică faptul că românii au așteptat să le pice fel de fel de avantaje și ajutoare din partea americanilor din cer, în timp ce ungurii și polonezii au acționat pentru a le obține, oferindu-le americanilor în special posibilitatea de a face bani prin diverse strategii, dar și prin coeziunea diasporei ajunsă în SUA și prin migrația evreiască. Românilor le lipsește cu desăvârșire această viziune strategică.
Parteneriatul strategic dintre SUA și Republica Moldova este și mai problematic. Se pare că SUA sfătuiește Moldova de ceva timp să nu se mai folosească de România pentru a ajunge la ei. În ultima perioadă, Moldova a primit o atenție mult mai mare din partea americanilor, un posibil motiv fiind tensiunile generate de războiul de la graniță. Pe de altă parte, dat fiind parteneriatul dintre SUA și România îngreunat de promisiunile nesusținute de fapte concrete ale românilor, este firesc ca americanii să abordeze Moldova în mod direct, fără a exista România ca intermediar. România are reputația pătată de ideea că nu este suficient de interesată de relația cu țările vecine.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro