Unul dintre cele mai poluate orașe din România și din Europa

Postat de pe 20 iunie 2021

Autor: Claudia Badea

Airly este o companie care se ocupă de monitorizarea calității aerului. Aceasta a indicat care este cel mai poluat oraș, ridicând multe semne de întrebare în dreptul unor români care erau convinși că este vorba despre București.

Compania a publicat o analiză cu privire la poluarea aerului în orașele din Europa în cadrul căreia a reieșit faptul că acesta este de la noi din țară. Gradul de poluarea a fost măsurat prin nivelurile de PM10 și NO2 – particule în suspensie și dioxid de azot.

Din rezultatul analizei a reieșit că, Clujul este unul dintre cele mai poluate orașe din România. Nivelul anual al CAQI mediu pentru PM10 și NO2 este de 20, normă depășită de primele patru orașe ale clasamentului. Unele dintre ele s-au apropiat considerabil de standardul considerat periculos pentru sănătate.

”Ținând cont de faptul că 62% din guvernele lumii nu împărtășesc date despre calitatea aerului în timp real, am vrut să luăm această inițiativă și să arătăm tuturor ce se întâmplă în aerul din jurul nostru.

Datele nu sunt excelente pentru unele regiuni mari din Europa, dar observăm o oportunitate de a rezolva problema. Oamenii trebuie să își schimbe obiceiurile, în special în ceea ce privește utilizarea mașinilor, iar autoritățile locale trebuie să înceapă să monitorizeze aceste probleme, apoi să pună în aplicare politici adecvate pentru gestionarea acestora”, afirmă Wiktor Warchałowski, CEO-ul și cofondatorul Airly.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background