Unde se poate ajunge cu grevele? Scenariul aplicat în altă țară. E de bine, e de rău?

Postat de pe 31 mai 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, Iosefina Pascal a vorbit despre grevele care au acaparat România, dar și alte state din UE.

Ieri, aproximativ 20.000 de profesori s-au deplasat la Cotroceni, cu scopul de a se întâlni cu președintele Klaus Iohannis. La un moment dat, profesorii i-au huiduit pe sindicaliști, pentru că nu strigau lozinci împotriva lui Iohannis și pentru că le interziceau într-un fel să îl critice pe Iohannis. Liniștea domnului președinte a fost perturbată, dar fără un rezultat concret.

În Spania, Guvernul a demisionat și s-a dizolvat Parlamentul. Guvernul spaniol este similar celui din România, fiind format dintr-un partid de dreapta și unul de stânga, ceea ce a condus automat la dezbinare și neînțelegeri. Și în Spania au fost greve ale profesorilor, nu la fel de intense ca în România, însă suficient de intense încât să forțeze actuala guvernare să plece și să se facă alegeri anticipate.

„Pare că avem de-a face cu o rețetă. În ultimii 6 ani nu am avut mobilizări ample în același timp din partea sindicatelor cum am avut acum. Există niște similitudini între evenimente și personajele implicate și se repetă ideea că s-ar putea ajunge la alegeri anticipate”, a subliniat Iosefina Pascal, avertizând cetățenii că trebuie să fie precauți și foarte atenți la ce va urma, să nu cumva să vină ceva mai rău pentru români.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background