Situația disperată a moldovenilor îi obligă să se decidă rapid asupra unirii cu România

Postat de pe 26 septembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, s-a discutat despre manifestațiile de stradă ale moldovenilor contra regimului Maia Sandu pe fondul situației de criză majoră cu care se confruntă cetățenii.

În Republica Moldova se prefigurează un dezastru cel puțin din punct de vedere economic. Moldova are multe plăți neefectuate și întârziate către Gazprom, a negociat contractele în defavoarea ei, la niște prețuri de trei ori mai mari decât în România și clar peste media din Europa și, în consecință, îndură protestele cetățenilor grav afectați și total nemulțumiți.

Marius Ghilezan aduce în discuție o posibilă ipoteză, care a pornit chiar din Republica Moldova, conform căreia protestatarii sunt plătiți de Ilan Șor, oponent al Maiei Sandu. Jurnalistul Marius Ghilezan își menține declarațiile conform cărora Maia Sandu, președinte al Republicii Moldova, face parte din axa Berlin-Moscova și nu va face nimic concret pentru poporul său.

„După cum spunea și Petrișor Peiu în analiza sa excelentă, nu mai este vorba de inflație, ci de stagflație. Oamenii nu mai au bani să cumpere nimic. E un dezastru ce a făcut Maia Sandu acolo, un dezastru, totuși, pe care noi l-am premeditat încă de când lumea din România încă mai era în extaz pentru Maia Sandu”, afirmă Marius Ghilezan.

Este deja bine cunoscută apartenența Maiei Sandu la rețeaua George Soros, conform lui Marius Ghilezan. Fără aprobarea Berlinului și al Moscovei, Maia Sandu nu ar fi ajuns pe poziția pe care este acum. În plus, faptul că Maia Sandu nu a avut o reacție fermă împotriva lui Putin demonstrează încă o dată că ea a fost numită în funcție de către factorul extern și Moldova a devenit o zonă tampon de securitate europeană.

‘Moldova – caz de targă‘

Cozmin Gușă susține că Moldova a devenit un ‘caz de targă‘ și va trebui să fie salvată cât de curând, chiar în următoarele săptămâni. Moldova poate primi ajutor doar din două părți: Rusia și România. Rusia ar putea salva Republica Moldova, dar cu siguranță va cere la schimb declararea neutralității și sistarea legăturilor cu zona occidentală, lucru care e prea puțin probabil să se întâmple. Astfel, sarcina de a ajuta Moldova, eventual chiar gratuit și necondiționat, îi revine României.

„În doctrina noastră de securitate, din păcate, nu intră Basarabia. Nu am reușit să facem această unire în timpul vieții noastre; n-am fost asistați și nu ne-am dus să cerem hegemonului acest lucru pentru că ne-a fost teamă. Basarabia va rămâne în cordonul sanitar al NATO, iar în cazul înfrângerii Ucrainei, nu știu cât de posibil va fi să o recupereze România”, este concluzia jurnalistului Marius Ghilezan.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background