Romoșan: AUR trebuie să dezmintă urgent că l-ar susține pe Geoană la prezidențiale!

Postat de pe 9 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Petru Romoșan a analizat candidații partidelor la europarlamentare, oferind un clasament al primilor 3 cei mai buni, respectiv al primilor 3 cei mai slabi. Totodată, Petru Romoșan a oferit detalii în exclusivitate ale negocierilor partidului AUR cu o figură politică importantă, dar detestată de români.

Se pare că există informații conform cărora AUR-ul, prin vocile lui George Simion, Claudiu Târziu și Marius Lulea, ar negocia cu Mircea Geoană, pe care ar dori să-l sprijine pentru a candida la prezidențiale. Suveraniștii de la AUR nu ar vrea să anunțe acest lucru înainte de europarlamentare tocmai pentru că vor să beneficieze de elanul pe care îl vor avea după câștigurile de la europarlamentare. Negocierile s-ar face pe sume mari, pentru că Geoană vine doldora de bani din America.

Dacă despre Lulea și Târziu Cozmin Gușă are oarece dubii, analistul politic a declarat că George Simion nu ar negocia cu Geoană, pentru că nu-l consideră un suveranist absolut deloc. Mai mult decât atât, George Simion este suficient de inteligent încât să-și dea seama că, dacă îl susține pe Geoană, partidul său se va prăbuși. Dacă informația nu e veridică, AUR ar trebui să dezmintă de urgență zvonurile, pentru că mizele și riscurile sunt foarte mari.

Clasamentul candidaților la europarlamentare, în viziunea analistului Petru Romoșan

Cea mai bună listă la europarlamentare și, implicit, cei mai buni candidați îi are AUR-ul. Petru Romoșan a clasat pe locul al treilea cele 3 candidate de pe lista AUR, anume pe Georgiana Maria Teodorescu, Cristina Dumitrescu și Laura Gherasim. Pe locul al doilea se clasează Aurelian Popa, care este poziționat pe locul al 12-lea pe liste, ceea ce poate fi o nedreptate dacă nu va reuși să ajungă la Bruxelles, având în vedere eforturile sale constante din țară. Pe locul 1 se situează prințul Șerban Dimitrie Sturdza, care este de departe cea mai luminată figură de pe lista AUR și un om de mare valoare.

În topul celor mai nepotriviți candidați la europarlamentare se numără: Vasile Dîncu, pe primul loc, urmat de Mihai Tudose pe locul 2 și de Rareș Bogdan și Gabriela Firea pe locul 3.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background