Podul minune și investițiile României în economia Ucrainei

Postat de pe 22 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

După ce Ucraina ne-a anunțat că își va tranzita cerealele spre UE prin România, aflăm de la Dan Motreanu că a fost efectuat un studiu de fezabilitate în valoare de 7 milioane de euro pentru un nou pod peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse. În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, jurnalista Iosefina Pascal a scos în evidență modul în care guvernanții români aleg să investească în economia Ucrainei, în detrimentul economiei din România, aflată în colaps din cauza deficitului bugetar.

Podul ar urma să se întindă pe 15 km pe teritoriul românesc și 15 km pe teritoriul bulgar. Anunțul despre construirea acestui pod a apărut la finalul anului trecut și, simultan cu acest proiect, guvernul a aprobat un ordin de instituire a ajutoarelor de stat pentru sprijinirea Ucrainei. Este vorba despre 126 de milioane de euro acordate de statul român pentru facilitarea expedierii produselor agricole din Ucraina, dar și a comerțului bilateral cu mărfuri și a accesului Ucrainei la piețele internaționale și la lanțurile de aprovizionare globale. Statul român va finanța investițiile în structura portuară de încărcare-descărcare și depozitare a mărfurilor pentru reducerea blocadei din zona porturilor românești și pentru a facilita expedierea produselor agricole din Ucraina. Obiectivul oficial al schemei constă în acordarea de ajutoare de stat pentru realizarea de investiții ce au ca scop stabilirea și operaționalizarea de urgență a rutei logistice alternative care să utilizeze toate modurile de transport și să conecteze UE cu Ucraina.

E interesant că, atunci când la mijloc este interesul unui alt stat, imediat se găsesc banii și resursele necesare și se mobilizează oameni pentru a fi dus la îndeplinire un astfel de proiect. Pentru România, deși era nevoie de astfel de proiecte de infrastructură, nu s-au demarat atât de repede lucrările, ci, dimpotrivă, mai mult au fost blocate.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background