Iohannis se face de râs cu discursul împotriva lui Viktor Orban

Postat de pe 9 august 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În ultima ediție a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Sorin Roșca Stănescu a analizat ultimele acțiuni ale președintelui Klaus Iohannis care se pare că se face de râs amorsând scandalul din coaliție pe motivația UDMR-Orban.

„Cred că este circ oferit populației pentru ca populația să nu se enerveze de-a binelea și în speranța că foarte mulți oameni vor fi preocupați de acest circ și nu vor mai vedea gaura din propriul buzunar. Din septembrie vine pandemia și românii vor fi preocupați de alte lucruri și atenția le va fi atrasă de o zonă mai periculoasă, aceea a sănătății. Frica nu ține de foame, dar poate anestezia temporar foamea și frigul”, declară Sorin Roșca Stănescu.

„Comentariile pe care le primesc la editorialele despre Viktor Orban sunt majoritar pozitive în legătură cu atitudinea lui și ceea ce face pentru poporul său. Iohannis s-a luat la trântă de 2 ori cu Orban: o dată pe linie de PSD, că spunea că PSD-ul tranzacționează Transilvania cu Orban, și acum a ieșit în față cu un discurs împotriva lui”, este contextul pe care geopoliticianul Cozmin Gușă îl oferă în introducerea subiectului de discuție.

„În analiza mea postată ieri am pus întrebarea dacă Klaus Iohannis este extremist. Am pornit de la acuzațiile repetate pe care Klaus Iohannis, în calitate de președinte al României, le-a adus fie UDMR-ului, fie lui Viktor Orban în asociere cu UDMR-ul care este parte a coaliției de guvernare. Eu am ajuns la concluzia că extremismul poate fi în ambele direcții”, evidențiază SRS.

Iohannis, debusolat, „nu știe încotro să se mai uite că zarea e în 4 părți”

„După părerea mea, Klaus Iohannis a căzut de 2-3 ori în această capcană a extremismului. Cu toate acestea, presa maghiară a luat din toată retorica lui Iohannis numai ce i-a convenit ei. Dacă cumva Iohannis este acuzat de extremism pentru că ar apăra Ardealul, adică integritatea României, atunci el nu este extremist, ci presa maghiară a exagerat lucrurile”, adaugă jurnalistul Sorin Roșca Stănescu.

„Cert este că acum Klaus Iohannis este în offside. După părerea mea, s-a dat pe gheață atunci când l-a atacat pe Viktor Orban și a atacat UDMR-ul, a scos castanele aruncate de birocrații de la Bruxelles în foc cu mâna lui și acum a rămas cu ochii în soare, pentru că în raport cu SUA nu mai poate să procedeze așa. S-a făcut de râs, pentru că acum nici UDMR nu va fi scos de la guvernare, nici PNL nu va pleca de la guvernare în semn de protest față de UDMR și a rămas Iohannis la mijloc așa, și se uită în zare, neștiind pe ce cale să o apuce, afirmă Sorin Roșca Stănescu spre finalul emisiunii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background