Iohannis: “România sprijină Ucraina până la final”, dar “nu putem interveni pentru Moldova”

Postat de pe 2 iunie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Dincolo de propagandă”, difuzată la Radio Gold FM, Andrei Gușă a analizat politica externă a României, președintele Klaus Iohannis angajându-se să ofere sprijin necondiționat Ucrainei și garantându-i pentru a mia oară lui Zelenski că „România sprijină Ucraina până la final”.

Dacă unele țări, precum Franța, încep să-și exprime scepticismul cu privire la utilitatea sprijinului militar oferit Ucrainei, iată că Iohannis al nostru merge până în pânzele albe cu altruismul său incomensurabil. Emmanuel Macron a declarat că „dacă viitoarea contraofensivă ucraineană nu își va atinge obiectivele militare, va trebui să fie evaluată natura viitorului sprijin european pentru Ucraina”. Președintele Croației a mers și mai departe, spunând că „sloganul ‘Slava Ukraina’ are aceeași origine cu sloganul mișcării Ustașa (un grup de extremă dreapta care a activat în Croația în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial). Eu nu vreau să aud asta în Croația!”.

Klaus Iohannis a participat ieri la Summit-ul Comunității Politice Europene și a reiterat garanțiile oferite lui Zelenski cu privire la sprijinul necondiționat pe care România i-l va oferi Ucrainei. Dacă Macron se gândește să reevalueze sprijinul oferit Ucrainei, unii generali britanici la fel, Iohannis al nostru merge până la capăt și angajează țara să-i fie alături lui Zelenksi până la final, indiferent de circumstanțe.

Totodată, președintele României a declarat că a semnat documentul cu privire la aderarea Ucrainei la NATO. „Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei salută progresele semnificative ale Ucrainei în ceea ce priveşte avansarea pe calea integrării euroatlantice; confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susţinere a integrării Ucrainei în cadrul Alianţei şi pentru implementarea standardelor NATO; exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanţiile internaţionale de securitate pentru Ucraina înaintea obţinerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022”, se arată în declaraţia semnată de cei doi şefi de stat, după cum prezintă News.ro.

Klaus Iohannis a omis, însă, un mic detaliu: pentru ca un stat să adere la NATO, trebuie să respecte anumite clauze, una dintre ele făcând referire la existența unor pacte de securitate consolidate cu statele vecine; or Ucraina nu are niciun astfel de pact cu Rusia la momentul actual. Asta înseamnă că este atrasă în Uniune și în NATO o țară care poate aduce instabilitate și care poate pune alianța militară într-un anumit grad de pericol.

Îi putem sprijini pe ucraineni, în funcție de posibilități, dar de românii noștri din Ucraina pe cine doare? De ce nu se discută și despre minoritatea română din Ucraina care este supusă unor tratamente execrabile? Românilor din Ucraina le sunt negate anumite drepturi, nu le este permisă închinarea în propriile biserici și nu li se permite să învețe în limba română. A mai zis domnul președinte că, în caz de conflict, noi nu putem interveni în Republica Moldova. Din declarații pare că ajutăm mai mult Ucraina decât Moldova.

„E bine să empatizăm cu ucrainenii, dar asta nu scuză faptul că Iohannis nu negociază nimic cu privire la problemele minorității române de acolo. Politicienii sunt învestiți în funcțiile pe care le au ca să-i reprezinte pe cetățenii care i-au votat, nu ca să empatizeze. Reprezentați-ne! Dacă nu puteți și dacă sunteți prea empatic și nu puteți să luați partea românilor care v-au votat și care așteaptă o rază de speranță de la dumneavoastră, lăsați-l pe altul!”, a punctat Andrei Gușă.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background