Impunerile climatismului sunt escrocherii din care se fac bani! Tâmpirea populației-parte din plan

Postat de pe 26 iulie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În ediția de miercuri a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a scos la iveală detalii șocante despre încălzirea globală, prezentând ce e argumentat științific și ce e propagandă și dezvăluind motivele geoeconomice ce stau în spatele propagandei.

Cele mai bogate familii ale lumii, care includ familiile Rothschild, Rockefeller, Soros și altele, se pregătesc să paseze mai departe o moștenire stranie urmașilor lor, cum sunt Alexander Rothschild și Alexander Soros, mult mai slab pregătiți decât tații lor. Din moștenirea acestor pui de globaliști și progresiști face parte și tot spectacolul cu urgența climatică, încălzirea globală și alarma (falsă) referitoare la temperaturile record înregistrate peste tot în lume, toate având ca scop obscur îmbogățirea.

Căderea dolarului și haosul și dezechilibrele create pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina nu pot fi acoperite decât prin două moduri, potrivit explicației jurnalistului Bogdan Comaroni: fie prin puterea de calcul și implementarea monedelor digitale și a sistemelor blockchain la nivel general, fie prin toată această isterie creată în jurul subiectului încălzirii globale. Deși în urmă cu ceva timp era subiect de glumă, iată că astăzi vedem punându-se în practică o „taxă pe aer” prin monitorizarea amprentei de carbon și sancționarea celor care ating cote mari ale acesteia prin diferite mijloace.

„Noi avem de-a face în realitate cu Ciclurile Milankovitch, care sunt cunoscute, dar nu sunt aduse în atenția populației deși sunt folosite”, a punctat jurnalistul, explicând că Ciclurile Milankovitch se bazează pe faptul că modificările orbitale sunt responsabile de perioadele glaciare și interglaciare; la rândul său, clima variază în funcție de trei parametri fundamentali care modifică mișcarea Pământului. Prin intermediul acestora se poate ajunge la o formulă matematică ce arată momentele când Pământul va avea parte de perioade mai calde și când va avea perioade mai reci.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background