Ghilezan: Detaliile senzaționale ale întâlnirilor din Rusia ale preotului Mega sunt de scenariu de film! Mesajul lui Putin către români!

Postat de pe 29 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Marius Ghilezan a vorbit despre întâlnirea preotului-regizor Ciprian Mega cu Vladimir Putin, precum și despre semnificațiile surprinzătoarei acțiuni a liderului rus.

Filmul „21 de rubini” are o distribuție internațională, ceea ce potențează mesajul filmului și atmosfera creată în cadrul acestuia. „Pelicula este o frescă a României anilor 2000, în timpul războiului din Serbia, timp în care se puneau bazele viitoarei democrații românești, asistate de hegemonul transatlantic”, a fost sinteza filmului prezentată de jurnalistul Marius Ghilezan.

Ciprian Mega, regizorul filmului, a participat alături de o delegație românească la BRICS FILM FESTIVAL, la Moscova. Imediat cum a ajuns, acesta a primit binecuvântarea Patriarhului Kiril să facă liturghia de duminică la biserica Kremlinului. Un al doilea eveniment a fost confruntarea cu Medvedev, căruia părintele Ciprian Mega i-a spus să nu mai critice România; ulterior, fostul președinte Medvedev l-a invitat la cină pe preotul-regizor Ciprian Mega, semn că a acceptat critica la adresa sa și a înțeles doleanțele părintelui patriot. A doua zi, Ciprian Mega a fost invitat la un prânz de către Konstantin Malofeev, președintele celei mai mari organizații rusești de tip ortodox. La gala de final, la decernarea premiilor, părintele Ciprian Mega a avut surpriza ca un consilier de-al lui Putin să-l invite la o audiență privată cu Vladimir Putin, întâlnire ce a ținut 21 de minute.

Toate aceste evenimente și toată această primire elegantă au avut loc după ce, în urmă cu o săptămână, Raluca Turcan, actuala Ministră a Culturii, a interzis două filme rusești în România, pe motiv de propagandă. În contrapartidă, echipa lui Ciprian Mega a avut parte de un tratament foarte cald și frumos la Moscova, din partea puterii ruse.

Mi se pare un scenariu de film ce se întâmplă. Un regizor de film a ajuns să fie așa de bine tușat și invitat de către premierul și președintele statului… pur și simplu nu-mi vine să cred. Eu am fost șocat de curajul lui de a-l pune la punct pe Medvedev, spunându-i că poporul român nu e așa cum crede el, un popor fără identitate. E senzațional ce s-a întâmplat. ’21 de rubini’ este o frescă a occidentalizării României, apare și Putin menționat la început (‘E bine să știm rusa că să-l putem înjura pe Putin în limba lui’, spune un personaj din film)”, a declarat Marius Ghilezan. România a fost considerată țara cea mai neprietenoasă prezentă în festival, potrivit dezvăluirilor părintelui Ciprian Mega în discuțiile cu Ion Cristoiu.

Cozmin Gușă, care a vorbit cu preotul-regizor Ciprian Mega pe tot parcursul prezenței sale la Moscova, în cadrul festivalului BRICS FILM FESTIVAL, dar și ulterior întoarcerii acestuia în România, a divulgat publicului care a fost mesajul pe care l-a transmis Vladimir Putin publicului român: „Președintele rus a spus că el înțelege care sunt problemele unor țări aflate sub ocupație americană, că nu are probleme cu faptul că este înjurat, dar că va avea o mare problemă dacă armele de pe teritoriul României vor fi îndreptate către Rusia.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background