Geanina Hagimă a fost absolvită de orice fel de vină de către Colegiul Medicilor Argeș

Postat de pe 26 iulie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

Aurelian Popa, activist, declară în cadrul celei de-a doua părți a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de marți, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, că: „Geanina Hagimă nu avea cum să fie acuzată de nimic. Plângerea disciplinară nu se poate face decât dacă inculpatul lucrează în sistemul public de sănătate, iar de culpă medicală nu se pune problema în cazul doamnei doctor Geanina Hagimă”.

Pentru a transmite informațiile cât mai clar și corect, Aurelian Popa realizează o introducere în contextul situației, după cum urmează: „Geanina Hagimă are specializarea obstetrică și ginecologie și nu lucrează în sistemul public. A participat la un protest în București, împreună cu noi, în fața Colegiului Medicilor din România. Domnul Coriu a făcut o solicitare către Colegiul Medicilor Argeș să-i facă doamnei doctor un avertisment pentru abatere disciplinară”.

„S-a întrunit comisia acum o lună și a pus în față datele: că există o solicitare și că doamna doctor a afirmat despre alți colegi că ar fi criminali. Bineînțeles că au participat și juristul Dan Moldovan și avocata Marina Alexandru din partea Asociației ‘Medici Pentru Consimțământ Informat‘ și au apărat-o pe doamna doctor Hagimă”, adaugă Aurelian Popa.

„În esență, Coriu nu putea să-i facă nicio plângere doamnei doctor decât dacă ar fi fost pacientul dânsei. Deci ca să existe culpă medicală, tu ca pacient trebuie să faci o plângere față de doctorul care a greșit față de tine. Plângerea disciplinară nu se poate face decât dacă lucrezi în sistemul public de sănătate. În consecință, comisia s-a întrunit a doua oară și i-au spus Geaninei Hagimă că nu este nici în culpă medicală, nici în culpă disciplinară, că a participat la protest în timpul dumneaei privat și că avea tot dreptul”, dezvăluie Aurelian Popa.

Semnificația majoră a victoriei medicului Geanina Hagimă

„Este un moment esențial, pentru că asta poate da curaj și celorlalți medici să vorbească. Sper că de acum încolo vor ieși și vor spune ce trebuie să spună, pentru că se poate”, subliniază Aurelian Popa. Cozmin Gușă, prezentatorul emisiunii, completează ideea precedentă, spunând: „ne confruntăm cu o problemă a decredibilizare în grup a tuturor medicilor din România încă din pandemie. Asta înseamnă și că fel și fel de instituții pompoase, printre care se numără și Youtube-ul, vin și nu țin cont de judecăți, de lege sau de evidență”.

În finalul emisiunii, activistul Aurelian Popa dezvăluie o informație esențială despre reacțiile celorlalți medici din țară, în speranța că se vor mobiliza spre a promova revenirea la normalitate: „Medicii veneau și-mi spuneau în privat că lucrează la DSP, la ATI, dar nu pot să vorbească din varii motive. Îi mustra conștiința, dar nu aveau curaj. Pasul mare ar fi să iasă în față și să vorbească despre ce s-a întâmplat exact”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi vizionată și pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background