Dunărea, viitor „fluviu al morții”, sacrificată de emisarii războiului!
Postat de Gold FM Radio pe 28 februarie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
Pe zi ce trece, devine din ce în ce mai evident că statul român și-a dat acordul pentru lucrările demarate de ucraineni pe Canalul Bâstroe. Mai nou, s-a aflat că se cară milioane de tone de cereale pe Canalul Bâstroe și pe Brațul Chilia, dar s-a devoalat și un plan american din Congres ce vizează constituirea unei noi baze militare în Delta Dunării. În acest context, emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, s-a axat pe analiza scopurilor reale ale adâncirii canalelor din zona Bâstroe-Chilia.
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu este de părere că vapoarele ce pleacă dinspre Ucraina cu cereale (contaminate de pesticide) nu se vor întoarce înapoi goale, ci doldora de armament. Canalul Bâstroe devine astfel un canal militar, săpat ilegal, care pune în pericol ecosistemul din Deltă. Această transformare bruscă este extrem de periculoasă, pentru că le oferă rușilor posibilitatea să atace aerian, în mod legitim, toate convoaiele ce se vor perinda în zona Dunării.
Singura autoritate care este îndreptățită și care are puterea de a tranșa întreaga problemă este Comisia Dunării de jos; se așteaptă în continuare poziția acesteia pentru a se vedea dacă există o șansă de salvare a Deltei Dunării, acest cadou oferit de natură, unic în lume. Până atunci, cert este că la baza demarării acestui proiect al ucrainenilor stau o serie de interese ascunse. În mod clar, vorbim despre un interes economic al producătorilor (în special americani) de grâu din Ucraina, care își transportă recoltele nu în Africa, ci chiar în Europa. Pe de altă parte, există interesul militar, acela de a se clădi o nouă rută pe care să fie adus armament pe șestache.
„Există pericolul real să se mute frontul mai la vest, pe toată lungimea Dunării”, a avertizat Sorin Roșca Stănescu, făcând apel către liderii politici să ia atitudine și să tragă un semnal de alarmă chiar la Washington, la partidele politice americane, că Delta se află în primejdie.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro