Dan Tanasă (AUR): ”Lovitură antiromânească:  Parlamentul European interzice centralele de apartament pe gaze, lăsând românii la mila importurilor!”

Postat de pe 14 martie 2024

Parlamentul European dă o gravă lovitură românilor și României prin directiva privind performanța energetică a clădirilor, cea care nu face altceva decât să ducă la interzicerea până în 2040 a centralelor de apartament pe bază de gaze.

Scopul real al directivei este acela că iobagii din România nu vor mai avea voie să-și consume propriile gaze naturale, care trebuie în schimb să ajungă la grofii din Austria, ca să le susțină industria chimică.

AUR face legătura dintre această decizie antipopulară și antiromânească a Parlamentului European și refuzul brutal al UE de a finanța prin Fondul de Modernizare mai multe proiecte de gazoducte din sudul României printre care conductele care ar fi trebuit să alimenteze cu gaze termocentralele de la Mintia, Turceni și Ișalnița. Motivul este același. Iobagii din România nu au voie să consume propriile gaze, care trebuie în schimb să susțină industria chimică din Austria.

România, care este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa în afară de Olanda, ar trebui să extindă rețeaua de distribuție a gazelor, care ajunge în prezent doar la 30% dintre români, nicidecum să o desființeze. Amintim că în Ungaria care nu produce un strop de gaz sunt racordate la gaze 100% dintre gospodării.

În nordul României mai sunt încă gospodării care folosesc drept combustibil tizic, adică turte de bălegar amestecate cu paie uscate la soare.

AUR vrea să ridice nivelul de trai al românilor, pe când adversarii noștri politici, care se pretind purtători ai progresului, vor să îi mențină pe români în sărăcie și înapoiere, în interesul stăpânilor lor din străinătate.

Respingem soluția propusă de UE, de înlocuire a centralelor de apartament cu gaze naturale cu sisteme bazate pe energie electrică pentru încălzire și gătit.

Din cauza trădătorilor de țară care au făcut așa-zisa liberalizare a energiei, în fapt un jaf, românii plătesc cea mai scumpă energie electrică din Europa, aproape dublu față de cât plătesc austriecii, deși Austria nu are petrol, gaze sau hidrocentrale de dimensiunea celor de la Porțile de Fier, Bicaz sau Vidraru.

Totodată, amintim și că în 2023 un austriac a câștigat în medie 42.250 euro, comparativ cu un român al cărui salariu mediu pe 2023 a fost de numai 11.000 euro, și acesta umflat artificial prin creșterea “din pix” a salariului minim, cu scopul impozitării suplimentare. Noi nu avem bani ca să plătim fanteziile unora. Românii nu ar putea acoperi din salarii costurile cu încălzirea și gătitul pe bază de energie electrică.

AUR este singurul partid care se bate pentru drepturile românilor și pentru suveranitatea României care este scrisă în Constituție. Europarlamentarii noștri se vor bate împotriva unor asemenea măsuri scelerate, dar pentru asta avem nevoie de sprijinul românilor.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background