Dan Tănasă a spus „Nu”. În Parlament, PNL și USR au votat alături de UDMR pe proiectul drepturilor lingvistice

„Ez nem Magyarország, ez Románia.” Nu este Ungaria, este România.

Dan Tănasă a ales să spună asta chiar în limba maghiară, de la tribuna Parlamentului, în timpul unei dispute cu liderul deputaților UDMR, Csoma Botond. Dincolo de spectacolul inevitabil al unei asemenea replici, în spatele ei se afla o chestiune juridică foarte concretă: ce se întâmplă cu folosirea limbii unei minorități în administrația locală atunci când ponderea acelei minorități scade sub pragul prevăzut de lege?

Miercuri, 23 septembrie, Camera Deputaților a ajuns la Pl-x 298/2026, o inițiativă legislativă susținută de 36 de parlamentari și având Senatul drept Cameră decizională.

Textul este scurt. Efectul său poate fi însă de durată.

Inițiativa urmărește eliminarea din art. 604 alin. (1) al Codului administrativ a cuvintelor „până la data validării rezultatelor următorului recensământ”. În actuala construcție legislativă, recensământul poate avea consecințe asupra regimului lingvistic aplicabil într-o unitate administrativ-teritorială. Prin eliminarea acestei limite temporale, inițiatorii urmăresc consacrarea principiului potrivit căruia drepturile lingvistice deja dobândite se mențin chiar dacă, ulterior, ponderea populației minoritare coboară sub pragul legal.

UDMR vorbește despre protejarea unui drept câștigat.

Dan Tănasă vede lucrurile diferit.

Deputatul AUR a susținut în plen că proiectul ar conduce la întărirea unui statut pe care el îl descrie drept „semi-oficial” pentru limba maghiară în Harghita și Covasna și că modificarea ar desprinde, în practică, exercitarea dreptului lingvistic de evoluția demografică ulterioară.

Apoi a venit replica devenită imediat știre:

„Ez nem Magyarország, ez Románia.”

Dincolo de tonul confruntării dintre AUR și UDMR, există însă un document pe care Parlamentul nu îl poate șterge prin declarații politice.

Consiliul Legislativ a dat aviz negativ proiectului.

Avizul nr. 414 din 28 aprilie 2026 apare chiar în fișa oficială a inițiativei legislative.

Mai mult, Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică au depus, pe 22 septembrie, raport comun de respingere.

Aici începe partea politică a poveștii.

La vot, PNL și USR nu au mers pe linia respingerii proiectului, ci au votat în sens contrar raportului de respingere, alături de UDMR. Este un vot care trebuie privit exact așa cum a fost exprimat, fără artificii: nu este un vot prin care limba maghiară a devenit „limbă oficială a României”, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat. Constituția continuă să prevadă fără echivoc că limba oficială este limba română.

Dar votul privește ceva foarte concret: posibilitatea ca anumite drepturi privind utilizarea limbii minorității în administrația locală să continue chiar dacă realitatea demografică se schimbă și pragul legal nu mai este atins.

Iar aici întrebarea ridicată de Dan Tănasă nu poate fi eliminată prin eticheta comodă de „naționalism”.

Constituția însăși vorbește, la art. 120 alin. (2), despre folosirea limbii minorităților naționale în raporturile cu autoritățile administrației publice locale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale „în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă”.

Expresia există în Constituție.

Prin urmare, discuția legitimă este următoarea: dacă această pondere se modifică substanțial, poate legiuitorul să transforme un regim juridic născut dintr-o anumită realitate demografică într-un drept care continuă independent de recensămintele următoare?

Aceasta este întrebarea serioasă.

Și tocmai aici intervenția lui Dan Tănasă trebuie scoasă din zgomotul schimbului de replici din Parlament și pusă lângă textul legii.

Tănasă nu este la prima confruntare pe această temă. De ani de zile contestă în instanță acte și practici ale unor administrații locale din Harghita și Covasna privind folosirea limbii române și a simbolurilor oficiale. Chiar în intervenția de miercuri a invocat procese câștigate împotriva unor autorități locale conduse de UDMR.

Poți fi sau nu de acord cu discursul lui politic. Documentele trebuie însă citite separat de simpatiile politice.

Există un proiect UDMR.

Există o modificare precisă a Codului administrativ.

Există un aviz negativ al Consiliului Legislativ.

Există un raport parlamentar de respingere.

Și există votul prin care acel raport de respingere nu a întrunit susținerea necesară, PNL și USR votând, în majoritate, împotriva respingerii, alături de UDMR.

Iar Dan Tănasă a fost cel care a dus confruntarea în centrul plenului.

Poate tocmai de aceea imaginea zilei nu este doar un tabel de vot.

Este un deputat român care se întoarce către reprezentanții UDMR și le vorbește chiar în limba pe care proiectul lor încearcă să o protejeze în administrația locală:

„Ez nem Magyarország, ez Románia.”

Nu este Ungaria.

Este România.

Iar tocmai pentru că este România, disputa nu trebuie rezolvată prin sloganuri, nici de o parte, nici de cealaltă.

Trebuie rezolvată prin Constituție, prin lege și prin votul asumat, nominal, al fiecărui parlamentar.