Cenzura și manipularea despre conflictul din Orient creează o atmosferă explozivă la nivel societal!

Postat de pe 31 octombrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Aurelian Popa a analizat cenzura instituită referitor la mediatizarea realității din Gaza, care sunt știrile ocultate despre acțiunile Israelului sau despre morții și răniții din Gaza, acțiunile Hamas și Hezbollah.

Există o mare revoltă a cetățenilor împotriva cenzurii și manipulării informațiilor despre conflictul din Orientul Mijlociu. Sunt 8.000 de victime civile în Gaza, dintre care mai mult de jumătate sunt copii și 70% sunt copii și femei. Moare câte un copil la fiecare 3 minute, aceasta este realitatea dureroasă despre războiul israelo-palestinian. Al Jazeera este una dintre sursele media care prezintă aceste date și publică, în mod obiectiv, discursurile liderilor mondiali implicați, ședințele ONU și alte opinii relevante despre conflict. Israelul a scos în afara legii posturile de televiziune care „pot aduce atingere siguranței naționale a Israelului”. Încă o sursă alternativă de unde se pot afla informații importante, în timp real chiar, este aplicația Telegram. Proprietarul platformei este un rus care trăiește în Dubai și care își permite să lase utilizatorii să se exprime liber.

S-a aflat că Open Society Foundation, organizația lui George Soros, a sponsorizat alte ONG-uri mai mici care s-au implicat în organizarea unor proteste violente în America și Europa legate de cauza palestiniană, miza fiind alegerile din 2024. Democrații, în special aripa coordonată de Obama, au nevoie de mișcările din stradă pentru a câștiga alegerile. Discursul exagerat al lui Trump indică faptul că republicanul este disperat să nu piardă din nou alegerile din cauza fraudei și trebuie să-și susțină până la capăt tema anti-migrației. Fiul lui Netanyahu se află în New York și manipulează opinia publică din Israel, dar și diaspora, postând pe rețelele sale de socializare știrea despre Soros și finanțarea cauzei palestiniene, vrând să demonstreze că premierul Bibi Netanyahu luptă cu Soros.

Liderul opoziției din Israel îl acuză pe Bibi Netanyahu că ar fi avut informații despre atacul Hamas, dar n-a făcut nimic pentru a-l preveni. The Times of Israel a publicat un articol în care prezintă faptul că timp de ani la rând Netanyahu a investit în Hamas, iar acum asta ne „explodează în față”. Mai există subiectul controversat legat de „Directiva Hanibal”. În urma capturării soldatului israelian Hadar Goldin în 2014, pentru a cărui eliberare au fost dați la schimb 1.000 de prizonieri palestinieni, Israelul a decis implementarea „Directivei Hanibal”. Aceasta presupune ca, la înrolarea în armată, soldații să renunțe la dreptul la viață. Această directivă este valabilă doar pentru militarii israelieni, în stare de război.

Haaretz a prezentat mărturiile unei doamne ce a fost capturată de către Hamas și care, în urma eliberării, a declarat pentru postul național israelian de radio că a fost tratată omenește de către teroriști cât timp a fost în captivitate, că teroristul care a hotărât să se predea și a folosit-o ca scut uman la predare i-a salvat viața, pentru că restul ostaticilor care au rămas în clădirea unde erau reținuți au fost bombardați și uciși de către armata israeliană. Pare că „Directiva Hanibal” s-a activat și în cazul civililor, dovada acestui fapt fiind declarația femeii israeliene în vârstă care a spus că „ostaticii au fost mieii de sacrificiu ai guvernanților israelieni”.

https://t.me/wwwAurelianRO/15921
https://t.me/wwwAurelianRO/15755
https://t.me/wwwAurelianRO/15923

În timp ce brand-urile din mainstream joacă după dictare și își pierd astfel credibilitatea, altermedia va crește în popularitate, tocmai pentru că oamenii vor să cunoască adevărul.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background