BRICS țintește dominarea Africii. Începutul decăderii lumii euroatlantice!

Postat de pe 23 august 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În ediția de miercuri a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a prezentat pe larg deciziile ce vor schimba Ordinea Mondială, arătând ce se discută și negociază deja la summitul BRICS din Africa de Sud.

Summitul BRICS din Africa de Sud este în plină desfășurare, liderii prezenți din toate colțurile lumii începând să emită mesaje cu privire la aspectele discutate în cadrul acestei întâlniri. Vladimir Putin lipsește, dar el a avut deja o întâlnire a țărilor africane cu Rusia, întâlnire ce a precedat Summitul BRICS și în cadrul căreia Putin și-a asumat rolul de a se ocupa de Africa. Africa se transformă încet-încet în placa turnantă a întregului Glob și devine zona centrală a multipolarității. Ținta geopolitică a Summitului BRICS este dominarea Africii, pentru că Africa este un teritoriu imens, cu resurse extrem de importante și de abundente, neexplorate și neexploatate.

Al doilea plan important al negocierilor din cadrul Summitului BRICS este reprezentat de cererile de aderare a 15 state foarte puternice. Se pun bazele unei proceduri de aderare la BRICS+. Printre primele țări ce urmează a fi primite în această alianță se numără Arabia Saudită, Kazahstan și Argentina. Totodată, în cadrul ediției de anul acesta a Summitului BRICS se va decide înființarea monedei BRICS care se va denumi „R5”, pentru că întâmplător toate țările componente ale alianței au o monedă a cărei denumiri începe cu litera „R”. Se estimează că până la finalul anului 2025 vor adera la BRICS+ încă 10 state.

BRICS-ul s-a consolidat rapid și eficient în ultimii ani, depășind PIB-ul G7 și cumpărând datoriile globale, întărindu-și astfel rezervele de aur. BRICS va deveni și mai puternic odată ce va pune mâna pe aurul și resursele Africii, declanșând dedolarizarea fără prea mult efort. Pare că cele mai importante și puternice state din lume s-au coalizat împotriva SUA, iar UE rămâne cel mai mare perdant din toată această ecuație. Se marchează prin Summitul BRICS de anul acesta înfrângerea Occidentului pe termen mediu și lung. Jurnalistul Bogdan Comaroni preconizează că omenirea va avea de-a face cu un al doilea Război Rece între blocul occidental și un bloc ce se consolidează în jurul BRICS.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background