Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, șade binișor pe un morman de bani și sfidează UE fără pic de rușine
Postat de Gold FM Radio pe 6 decembrie 2022
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de marți, jurnalista Iosefina Pascal a comentat pe marginea subiectului legat de sfidarea nerușinată a lui Albert Bourla, CEO-ul de la Pfizer, față de Parlamentul European, dar în special față de cetățeni și de lume în general. După ce și-a încasat ‘foarte puținii bănuți’ în urma încheierii contractelor Pfizer cu mai toate țările lumii, Bourla are acum tupeul să refuze, din nou, să dea explicații pentru ceea ce a mers prost în campania de vaccinare (includem aici efectele adverse grave și chiar fatale, ineficiența serului experimental și moartea a mii de oameni nevinovați).
La începutul emisiunii, Iosefina Pascal a amintit de declarațiile șocante făcute de către o reprezentantă a companiei Pfizer în Parlamentul European care a recunoscut că nu s-a verificat dacă vaccinul anticovid produs de ei este sau nu eficient în prevenirea îmbolnăvirii. Declarațiile sale au venit târziu, după ce „chiar cei de la Pfizer, cu Bourla în frunte, Ursula, Iohannis și toți ăștia ne-au spus că vaccinul va opri pandemia, adică infectarea cu Sarscov-2”, a subliniat Iosefina.
Albert Bourla a fost chemat în decursul anului în fața Parlamentului European pentru a răspunde întrebărilor europarlamentarilor cu privire la vaccin, întrucât atunci era o întreagă isterie din cauză că scăzuse eficiența vaccinurilor, era nevoie de noi doze, se înregistrau noi efecte adverse, erau scandaluri generate pe fondul investițiilor mult prea mari în niște vaccinuri redundante ș.a.m.d. Ei bine, la momentul acela, Albert Bourla a refuzat să se prezinte în fața comisiei de europarlamentari, iar după câteva luni a apărut doamna asta care „a dat cu stângu’-n dreptu’ și a făcut mari deservicii companiei”, conform spuselor jurnalistei Iosefina Pascal. Bourla a fost invitat iar în fața Parlamentului European și a refuzat, din nou!
„Când tu ești un cetățean care a făcut profituri uriașe, nu ai nimic să ne spui?! Nu ești dator cu nimic în fața cetățenilor europeni… De ce își permite asta? Pentru că asta a fost combinația: eu vă dau vaccinul, voi îmi dați mormanul de bani”, a comentat ironic Iosefina. „Dar cetățenii europeni ar trebui să-i întrebe pe cei care au negociat cu Pfizer, adică pe Ursula, pe miniștrii sănătății ai statelor membre care au acceptat aceste condiții impuse de Pfizer și de Ursula. Pe ăștia putem să-i întrebăm, dacă domnul Bourla nu vrea să vină…”, a adăugat jurnalista.
Toți acești guvernanți de la nivel european au acceptat să cumpere milioane de doze de vaccin pe care nu le mai folosește nimeni. Bani aruncați la gunoi! „Singurul mod în care poți denunța contractul e pe marketing fraudulos, ceea ce ne-a confirmat doamna de la Pfizer că ar fi. Când spui că vaccinul oprește infecția, dar el nu oprește infecția, ai mințit. E marketing fals!”, a explicat Iosefina. Se pare că Polonia a luat inițiativa și a propus ca mai multe țări ale UE să se alăture demersului. Cine s-a alăturat? Nimeni! „În timpul ăsta, Bourla își numără bănuții și le dă cu flit europarlamentarilor pe care i-au votat cetățenii europeni tocmai ca să le reprezinte interesele…”, a încheiat Iosefina Pascal.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro