Culisele cazurilor flagrante ale lui Udrea, Oprescu și Duță

Postat de pe 26 iulie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul primului segment al emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de marți, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a fost efectuată o analiză succintă a trei cazuri flagrante din justiția română: cazurile Udrea, Oprescu și Duță. Sorin Roșca Stănescu dezvăluie că: „Sistemul juridic este dirijat din interiorul statului subteran. Fac apel la Eduard Hellvig să cerceteze ce se întâmplă în mușuroiul care există sub biroul domniei sale”.

Cazul Lucian Duță

Sorin Roșca Stănescu alege să discute prima dată despre cazul lui Lucian Duță, caz despre care a  și scris un editorial pe care îl puteți citi integral aici. „Încep cu Duță și cu sfârșitul. Sfârșitul este că i-am solicitat scris lui Eduard Hellvig să facă investigații și să cerceteze în ce măsură s-au implicat oameni din subordinea lui în dirijarea acestui proces, pentru că am convingerea fermă că Duță a fost pedepsit pentru că a făcut dezvăluiri în legătură cu o implicare foarte gravă a Serviciului Român de Informații: confiscarea arhivei care vizează milioane de cetățeni români și starea lor de sănătate”, spune Sorin Roșca Stănescu.

„Au făcut presiuni asupra lui Duță și el a cedat. A dezvăluit că SRI a primit acces la toată baza de date a Casei Naționale de Sănătate. Deci toate cardurile noastre de sănătate, care sunt confidențiale și despre care nu trebuie să știm decât noi și cu medicul de familie, au ajuns în posesia SRI și au fost plasate de acolo pe un server din străinătate. Deci putem bănui că o putere străină are acces la cardurile noastre de sănătate, ceea ce este extrem de grav pentru siguranța națională”, adaugă Sorin Roșca Stănescu.

„Este un caz de gravitate extremă, pentru că s-a prescris cauza, este o cauză de acum 12 ani și, conform normelor constituționale, nu mai aveau dreptul să-l condamne. Mai mult decât atât, probele nu au fost administrate în instanță”, subliniază SRS.

Cazul Elena Udrea

Elena Udrea stă degeaba la Penitenciarul Târgușor. Ea nu trebuia condamnată. În cazul ei faptele s-au prescris. Ea trebuia să aștepte următoarea operațiune judiciară și eventual abia acolo să fie condamnată. Vine al doilea proces pe care nu-l mai poate evita și care o va zdrobi, căci nu mai poate fi invocată acea clauza din Constituția României care se referă la prescrierea cauzei”, arată Sorin Roșca Stănescu.

„Eu am spus tot timpul că un fost președinte beneficiază de o imunitate inerțială. Aceasta este dată de posibilitățile extrem de vaste ale unui fost președinte care a avut acces la informații extrem de sensibile de a șantaja persoane importante din aparatul judiciar și de a le determina să facă sau nu anumite lucruri. Această imunitate a lui Băsescu încă nu s-a încheiat”, informează Sorin Roșca Stănescu.

Cazul Sorin Oprescu

Deși pare că Sorin Oprescu se află în cea mai ‘fericită‘ situație, pentru că și-a găsit dreptatea în Grecia, există câteva detalii mai puțin cunoscute despre cazul său. Sorin Roșca Stănescu demonstrează că: „Direcția Națională a Penitenciarelor și-a copiat propriile răspunsuri și le-a tot trimis unor justiții din statele UE.  Judecătorii din Atena au sesizat acest lucru, ajutați sau nu de avocatului lui Oprescu, și au putut confrunta răspunsurile. S-a descoperit că Direcția Națională a Penitenciarelor fie acționa superficial, fie era nesinceră, deci a devenit neconvingătoare pentru justiția de la Atena”.

„Sorin Oprescu s-a abținut și nu a lansat nicio informație despre SRI, deși știa. Și a fost cumva recompensat”, dezvăluie SRS în finalul emisiunii.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi vizionată și pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background