Geoană e blocat la candidatură prin factorul “cumnat”. Acum negociază un post de ambasador în SUA

Postat de pe 28 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Ciprian Purice a analizat strategia lui Mircea Geoană de a se impune ca prezidențiabil folosind funcția de la NATO, ce urmează și care pot fi consecințele.

Mircea Geoană abia acum își dă seama că a fost păcălit sau că s-a înșelat crezând că, imediat cum își va arăta intenția de a candida, vor sări în sprijinul lui pesediștii și toți românii, afișând un entuziasm și o admirație ieșite din comun. Acum, cel mai probabil Geoană se străduiește să convingă măcar câțiva oameni importanți să se alăture proiectului său.

„Geoană s-ar putea să fie interesant în următoarea ecuație: el poate fi un candidat cu o imensă susținere din partea Factorului Extern, care să vină să se instaleze în  fața mișcării suveraniste. El ar putea spune că Simion nu este un foarte bun prezidențiabil, dar că ar putea să-l numească premier, dacă va fi ales”, a explicat Ciprian Purice. După evoluția de la europarlamentare, dacă AUR-ul nu obține scorul de 30%, ar fi posibil ca partidul lui Simion să fie preluat și, sub o nouă conducere, pe față sau din umbră, să-l propună pe Geoană ca prezidențiabil. Altfel spus, rezerviștii pregătesc o strategie prin care să-l înlăture pe Simion în baza unui așa-zis „eșec” la europarlamentare (un scor sub 25-30%). Cu toate acestea, strategia va fi un fiasco, pentru că Simion este bine apărat la vârful partidului său și chiar a emis mesaje ironice la adresa lui Geoană, chiar de la Washington, chiar din mijlocul Factorului Extern care-l susține pe Geoană.

Mircea Geoană nu a câștigat nimic în toată cariera sa, ci doar a fost pus în diverse funcții. Așadar, ultima speranță a sa ar fi ca „frăția rezervistă” să-i găsească utilitatea, să se folosească de culoarul pe care el îl are în plan extern și să-l instaleze în fruntea vreunei structuri care să-l împingă la prezidențiale. Astfel, își va sacrifica din nou imaginea doar pentru a mai câștiga niște bani. Dar, dacă îi va fi oferită șansa să preia funcția de Ambasador al României în SUA, Geoană va renunța fără ezitare la visul prezidențial și se va retrage la Washington, într-o funcție „călduță”. Geoană e blocat la candidatură în România prin șantajul exercitat asupra sa prin cumnatul său fugar, care, odată adus în țară, l-ar băga la pușcărie inclusiv pe el. E previzibil ca Geoană să iasă rapid din peisaj.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background