SRS: În problema Schengen îl acuz pe Iohannis de complicitate. Ciolacu a făcut o greșeală fatală!

Postat de pe 12 decembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a prezentat jocul real al Austriei, respectiv al Olandei, pe miza integrării Schengen a României și Bulgariei.

Premierul Marcel Ciolacu a comis o greșeală uriașă prin faptul că, din start, a aplaudat decizia Austriei referitoare la integrarea României în spațiul aerian al Schengen. Prin comparație, Bulgaria a avut o poziție diametral opusă față de cea a României, care a acceptat fără niciun comentariu condiționările dure ce vin la pachet cu acceptarea în spațiul aerian Schengen. Politicienii de la vârful puterii au adoptat o atitudine exagerată pentru o decizie minoră a Austriei, decizie ale cărei efecte vor putea fi observate abia în luna aprilie. Paguba României creată în ultimul deceniu, care depășește 30 de miliarde de euro, nu poate fi nicidecum compensată prin eliminarea barierelor doar în spațiul aerian.

George Simion, liderul AUR, a propus ca românii să pună în dificultate firmele austriece din țară pentru ca România să-și recupereze măcar o parte din paguba generată de blocajele de la granițele terestre. În viziunea lui Sorin Roșca Stănescu, o astfel de poziție a liderului AUR nu este suficient de fermă: „George Simion trebuia să fie necruțător cu premierul pe acest caz și trebuia să exprime în termeni mult mai puțin rafinați o poziție similară cu poziția pe care a exprimat-o premierul Bulgariei. Mi s-a părut moale de data aceasta George Simion, într-o chestiune care chiar ține de suveranitate și care chiar ține de esența interesului național”.

Nu a avut nicio reacție președintele Klaus Iohannis, care, atunci când s-a pus problema primirii de migranți în Europa, a spus că noi refuzăm să primim cote de refugiați. În prezent, una dintre condițiile impuse de Austria este ca România să primească tocmai aceste cote de migranți, iar președintele Klaus Iohannis nu mai suflă un cuvânt despre asta. „Îl acuz pe Klaus Iohannis de complicitate, pentru că el are interesul să meargă pe vârfuri, să facă balet, un balet diplomatic chiar, și să nu intre în coliziune cu reprezentanții unor state care i-ar putea pune tălpi atunci când va încerca, să vedem cum, să obțină poziția de comisar al UE pentru politica externă”, a afirmat SRS.

Faptul că Austria ne forțează să primim refugiați periclitează siguranța națională, pentru că România nu mai are în prezent capacitatea de a monitoriza corespunzător și de a ține sub control posibilele celule teroriste ce s-ar putea forma și ulterior activa pe teritoriul nostru. Mai mult decât atât, România se confruntă cu o criză economică și nu ar putea susține costurile enorme presupuse de integrarea migranților.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background