Angela Negrotă la Golden Hour: Analiza documentelor oficiale care impun vaccinarea elevilor

Postat de pe 12 septembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, Angela Negrotă, activist civic și jurist, a vorbit despre începutul noului an școlar, marcat de această dată de propuneri de testare a elevilor pentru depistarea consumului de droguri, dar și de numeroase schimbări periculoase în ceea ce privește obligativitatea vaccinării copiilor în instituțiile de învățământ.  

Pe 1 august a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin de ministru care prevede vaccinarea copiilor în creșe, grădinițe, școli, licee, universități și centre de plasament cu vaccinuri în caz de epidemii speciale, cu respectarea Legii pacientului, deci va fi nevoie de obținerea acordului părinților în prealabil. Tot în acest ordin de ministru este prevăzut faptul că părinții au obligația ca la înscrierea copiilor în colectivități să prezinte, printre alte documente, și dovada vaccinării copiilor. Nici până în ziua de astăzi nu apare acest ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Educației. Mulți dintre părinți și-au dat deja acordul pentru astfel de operațiuni, neștiind exact despre ce este vorba, pentru că această clauza apare în anexa la contractul educațional care s-a introdus în baza noii legi a educației. Același ordin de ministru prevede ca anumite categorii socio-profesionale să exercite o meserie fără drept (ceea ce este o infracțiune), recomandând vaccinarea și prezentând importanța și beneficiile acesteia, fără să fie menționate efectele adverse.

Lipsa atestării vaccinării copilului atrage imposibilitatea acestuia de a fi înscris într-o colectivitate sau de a fi transferat, dosarul său fiind considerat incomplet, potrivit precizărilor Angelei Negrotă. Mai mult decât atât, părinții pot avea mari probleme în astfel de cazuri, pentru că se poate ajunge la întocmirea unui dosar penal în urma sesizărilor făcute de către instituțiile de învățământ către poliție și către DGASPC, pe motiv de neglijare educațională. Măsurile impuse de Guvern și publicate în Monitorul Oficial sunt ambigue și lasă loc pentru comiterea de abuzuri grave, îngrădind chiar dreptul la educație garantat tuturor cetățenilor.  

Din păcate, de mult prea multe ori părinții sunt prea lași sau sunt insuficient informați, neputând să își protejeze copiii până la capăt. Există prostul obicei al părinților de a nu fi suficient de implicați în viața copiilor lor, apelând la tot felul de gadget-uri și filmulețe pentru a-i ține ocupați pe cei mici, însă când vine vorba despre a le asculta cu adevărat problemele și de a se ocupa propriu-zis de educația lor părinții fac orice altceva mai puțin ceea ce ar trebui să facă. În astfel de cazuri, copiii ajung să se îndepărteze de părinți și există un risc ridicat să se alăture unor anturaje nepotrivite care să le schimbe viitorul. În situația actuală, în care se încearcă impunerea obligativității vaccinării copiilor, părinții pot redacta o adresă către instituția de învățământ unde și-au înscris copiii și să precizeze că orice act medical efectuat asupra copiilor lor trebuie să se efectueze în prezența părintelui.

Părinții nu aveau obligația de a semna anexa la contractul educațional având în vedere că nu erau precizate în mod expres prevederile acesteia. De aceea, Angela Negrotă i-a sfătuit pe părinți să nu semneze niciun document care are clauze ambigue sau ascunse. Constituția este de partea lor și nu vor suferi din cauza refuzului (verbal) de a semna acte neclare. Angela Negrotă împreună cu alți activiști civici au solicitat la primăria și prefectura capitalei să se modifice ordinul de ministru în așa fel încât să se fie cât de clare posibil clauzele prevăzute în acest document și au solicitat să nu se efectueze testarea antidrog în școli, ci în unitățile sanitare de stat, nu în cabinetele private. Testele propuse de guvernanți sunt irelevante, pentru că dacă rezultatul este pozitiv, va fi necesară o testare adițională a sângelui pentru a stabili clar dacă un individ a consumat sau nu droguri și ce droguri a consumat.

Există un dubiu rezonabil că oficialii statului primesc ordine din afară, având în vedere faptul că, la audiențele cu publicul, audiențe la care a participat și Angela Negrotă, reacțiile reprezentanților ministerelor trădau o lipsă crasă de cunoaștere a documentelor aflate în dezbatere. Încă mai există șansa ca toate legile date anapoda să fie revizuite, modificate sau eliminate complet dacă cetățenii pun presiune pe guvernanți și se alătură demersurilor legitime și extrem de importante ale activiștilor civici.  

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background