A crescut numărul de oameni fără adăpost în UE. Bonus: Vacanțe exotice pe bani publici.

Postat de pe 11 septembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza        

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a scos la iveală obrăznicia politrucilor care organizează excursii scumpe din banii contribuabililor.  

Cea mai scumpă deplasarea a politicienilor români pe banii statului a depășit 50.000 de lei. În plină „austeritate”, politrucii nu s-au sinchisit să facă economie când a venit vorba despre deplasări în destinaţii exotice. Cea mai scumpă deplasare externă, de exemplu, a depăşit suma de 50.000 de lei. Potrivit datelor furnizate de Camera Deputaților și de Senat, aleşii au călătorit pe banii statului nu numai la Bruxelles sau Strasbourg, ci și pe alte continente. Cea mai îndepărtată deplasare oficială a fost în Chile, acolo unde Carmen Holban, Rodica Paraschiv și Viorica Sandu au petrecut cinci zile într-o vizită la nivelul Comisiei pentru Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați. În acest caz, valoarea deplasării pentru fiecare în parte a fost de aproape 29.000 de lei.

O deplasare oficială, chiar mai costisitoare, a făcut și senatorul PSD Florian Bodog, în Japonia, unde a stat cinci zile. Vizita în Japonia a ajuns la aproape 33.000 de lei, iar senatorul a participat la Conferinţa mondială a parlamentarilor pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Tokyo. Alţi şase senatori și deputați au mers, în luna martie, în Bahrain, în Asia, pentru cea de-a 146-a Adunare a Uniunii Interparlamentare. Este vorba despre senatorii Daniel Zamfir, Marcel Vela, Sorin Mateescu și Silvia Dinică, dar și deputații Zakarias Zoltan și Ioan Cupșa. Pentru fiecare în parte, costul de deplasare a depăşit 24.000 de lei.

Cu ce au îmbogățit aceste experiențe țara? Până acum se consemnează doar banii aruncați pe călătorii scumpe și niciun beneficiu pentru țară, nicio inovație adusă în țară și niciun parteneriat relevant încheiat cu vreunul dintre statele vizitate. S-a aflat, pe surse, că astăzi la Senat au descins 6 inspectori de la Curtea de Conturi, unele publicații prezentând că s-au prezentat la Senat și câteva trupe de la DIICOT. Rămâne de văzut ce anume s-a investigat.

În timp ce politrucii noștri se distrează pe banii contribuabililor, statisticile demonstrează că între 2019 și 2022, 200.000 de oameni în plus au ajuns să trăiască pe străzile din Europa. Cifra exactă este de 895.000 de oameni care nu au un domiciliu în Uniunea Europeană ori în Marea Britanie. Cifra a fost calculată de Federația europeană a asociațiilor care se ocupă de persoanele fără domiciliu –FEANTSA și este în creștere comparativ cu anul 2019. Un alt barometru european arată că aproape 3 europeni din 10 se regăsesc într-o situație precară, motiv pentru care sunt nevoiți să renunțe la unele alimente ori la electricitate. Circa 49% dintre greci spun că sunt într-o situație precară, 22% dintre francezi, 18% dintre germani. Studiul a fost realizat de Institutul IPSOS, în rândul a 10.000 de persoane din 10 state europene – Germania, Franța, Grecia, Italia, Polonia, Marea Britanie, Moldova, România, Portugalia și Serbia. Așadar, se resimt efectele dure ale restricțiilor din pandemie, ale împrumuturilor uriașe ale statelor și ale ajutorului necondiționat acordat ucrainenilor.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background