Dosarul azilelor prezintă treburi groaznice, dar mai e un dosar ce arată mafia din Voluntari!
Postat de Gold FM Radio pe 10 iulie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a dezvăluit noi detalii din dosarul azilelor groazei, așa cum apar în rechizitoriul procurorilor (612 pagini!), arătând care sunt faptele și manipulările, ce putem presupune despre tergiversarea acestui dosar, vinovații reali și cei ‘de serviciu’, concluzionând cu elucidarea posibilelor consecințele politico-administrative.
În cursul săptămânii trecute au fost reținuți câțiva dintre responsabilii ororilor din azilele de bătrâni din București. Tot săptămâna trecută au fost mutați și 100 de bătrâni cu diverse afecțiuni psihice în spitale specializate, iar centrele au fost închise. Iosefina Pascal a citit rechizitoriul procurorilor și a vizitat zona în care azilele groazei erau localizate, obținând astfel informații prețioase despre acest caz care a oripilat România.
„Încrengăturile sunt mult, mult mai mari! Avem de-a face cu niște infractori, cu un grup infracțional organizat, și mă refer aici la cei care au închiriat acele imobile și le-au transformat în căminele ororii. Sesizări către autorități s-au făcut încă din 2021, atât către AJPIS, cât și către Poliția din Ilfov, și tocmai aici trebuie să insistăm, pentru că Poliția din Ilfov a demonstrat în repetate rânduri fie că nu este interesată, fie că acoperă chiar anumite lucruri necurate din acea zonă”, a subliniat Iosefina Pascal.
Bătrânii din azilele groazei erau abuzați, malnutriți, bătuți, torturați și filmați, iar aici Iosefina Pascal a adus în atenția publicului posibilitatea ca materialele filmate să fi fost postate pe Dark Web în vederea obținerii de câștiguri financiare. La un moment dat, o bătrână de la centrele acestea de recuperare a fost trimisă la spital pentru că avea o rană gravă în zona capului, fiind însoțită de polițiști la spital. Organele abilitate nu s-au ocupat să ancheteze cum a dobândit acea lovitură și ce s-a întâmplat exact. Au existat chiar și dosare deschise la solicitarea aparținătorilor, dosare care anchetau privarea de libertate și care au fost la scurt timp clasate.
Era imposibil ca locuitorii din zonă sau chiar trecătorii să nu fi văzut cum bătrânii cerșeau iarna mâncare, arătând groaznic, complet neîngrijiți și suferinzi. Mai mult decât atât, Iosefina a constatat la fața locului că existau vile luxoase în jurul azilelor, unele dintre ele având camere de filmat care cuprindeau în aria lor de acoperire și curtea unuia dintre azilele groazei.
Apare la unul dintre azile un panou pe care se anunță închiderea temporară a instituției.
Sunt foarte multe instituții care puteau interveni, de la ANPC, DSP, IGSU, DGASPC, toate aruncând vina de la unele la altele acum, încercând să scape de responsabilitate și mai ales de sancțiunile corespunzătoare inacțiunii lor. Centrul de Resurse Juridice este un ONG care a devoalat importante date din cazul bătrânilor schingiuiți în azilele groazei, însă nici ei nu au anunțat autoritățile abilitate, mai cu seamă Parchetul general, fiind singurul ONG care putea face astfel de controale, dar care totuși nu și-a dus demersul până la capăt.
Există o legătură cauzală între pierderea alegerilor de către Gabriela Firea în septembrie 2020, plecarea clientelei de tip Voluntari din Primăria București și apariția unor afaceri colaterale, cum au fost căminele groazei. Ștefan Godei, cel care deținea azilele, a început afacerea aceasta absolut macabră din 2020. Pe lângă Godei, apare în stenograme și o anume Cristina Dumitra, șefa unui al doilea grup infracțional organizat, care era recunoscută pentru fapte similare deja de 7 ani. În martie 2023, după ce subiectul ororilor din azile bubuise prima dată în presă, Godei își făcea noi planuri să-și extindă „afacerea” într-un loc care are legătură cu statul, dar mai ales cu Universitatea de Științe Agricole și de Medicină Veterinară.
Din punct de vedere politic se încearcă pasarea vinei de la unii la alții în funcție de interesul de moment. Scandalul este foarte mare, toate instituțiile implicate și cele care nu și-au făcut treaba trebuind de fapt să fie sancționate și conducerile lor demise. Dacă se va apela la sancțiuni ușoare, de fațadă, problemele acestea extrem de grave se vor perpetua.
USR-ul s-a implicat în acest scandal și pentru a obține capital politic, pentru că dacă PSD-ul o păstrează pe Gabriela Firea după scandalul PL-X 145 și după scandalul cu azilele, este clar că lumea va vota cu Nicușor Dan. În schimb, va intra în scenă și personajul Piedone care sigur va tulbura apele. Iosefina Pascal a dezvăluit în exclusivitate că George Simion ia în considerare cooptarea lui Piedone în AUR în cazul în care acesta va elabora un proiect naționalist. PSD-ul va avea de pierdut enorm dacă o va înainta pe Gabriela Firea drept candidat la Primăria generală. Iosefina Pascal consideră că ar putea exista o înțelegere între o parte a PSD și USR care își doresc să împingă un alt candidat către postul de primar general, cel mai potrivit personaj fiind Piedone.
În final, Iosefina Pascal a pus accent pe ideea că cel mai probabil i-a fost dezvăluit publicului acest dosar care prezintă ororile din azilele de bătrâni, însă ar mai exista și un altul mult mai complex despre întreaga mafie din zona Voluntari.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro