Zelensky – acuzațiile grave din partea SUA, ascunse de presa românească

Postat de pe 15 mai 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

Jurnalista Iosefina Pascal a abordat, în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, subiectul privind dezvăluirile și acuzațiile făcute de SUA la adresa sfântului Zelensky și cum media obedientă tace și nu preia această mega-știre preluată de toate agențiile de știri respectabile.

„Am încredere 101% în partenerii noștri strategici și tocmai de aceea m-am întrebat: de ce nu se vede nicăieri în media noastră, care de altfel susține degrabă și necondiționat, cel puțin declarativ, partenerul nostru strategic, ancheta și dezvăluirile bombă despre domnul Zelensky? E foarte important, deoarece informațiile din cadrul acelei anchete vin chiar de la serviciile de informații americane”, a dezvăluit jurnalista.

Zelensky „a picat pe interceptări”, el și alții discutând diverse chestiuni. Articolul din Washington Post a fost preluat doar de cei din presa online de la noi, iar presa mainstream, deloc. În acest articol se spune că în acele discuții interceptate avute de Zelensky cu diferite persoane, acesta și alte autorități ucrainene aveau de gând să arunce în aer conducta Drujba care transporta petrol din Rusia spre Ungaria cu scopul de „a distruge industria Ungariei”, așa cum titrează clar Washington Post. Așadar, Zelensky nu dorea să distrugă acea conductă ca să le facă rău rușilor și aceștia să nu mai livreze petrol în Europa, nu, el dorea să bubuie o conductă de pe teritoriul unei țări NATO, care este partenerul lor, pentru a face rău altei țări NATO.

Șeful NATO, SUA, care este și partenerul nostru strategic, spune că Zelensky voia să facă rău Ungariei, țară suverană și membră a NATO și a UE, bubuind conducta Drujba? Toată lumea spunea că doar Putin face acte de terorism și acum aflăm că mai e unul? Situația este complicată și adevărul stă ascuns după nori groși de propagandă și manipulare, interesele economice fiind cele care primează chiar și în timp ce zilnic mor oameni. Rusia are colaborări cu SUA în domeniul energiei nucleare, fiind furnizor de combustibil nuclear pentru reactoarele americane. Poate Zelensky vrea să bubuie și prin SUA ceva, mâine, poimâine. Nu se discută despre lucrurile acestea în presa mituită, se dorește ca varianta oficială mincinoasă să-și păstreze puterea de manipulare în interesul păpușarilor strategici.

Se pare că „sfântul” Zelensky nu este atât de sfânt și asta o spune chiar partenerul strategic. Și nu e prima dată când americanii dezvăluie public asemenea acțiuni grave plănuite sau comise de autoritățile ucrainene.

„Poate că aceste dezvăluiri au legătură cu pelerinajul lui Zelensky în capitalele Europei, sau poate că americanii vor să schimbe percepția de până acum a oamenilor cu privire la ‘sfântul’ Zelensky, care nu este deloc așa de sfânt, lucru pe care oamenii l-ar fi știut dacă s-ar fi documentat cu privire la corupția endemică din Ucraina, mai ales în ultimii ani, chiar și înainte de război. Să ne simțim și noi, țările din estul Europei vizați de asemenea acțiuni, noi care ne revoltăm împotriva importurilor de cereale ucrainene?”, a încheiat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background