Talibanii au cucerit cea de-a zecea capitală de provincie din Afganistan

Postat de pe 13 august 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

Al zecea oraș ocupat de talibani este Ghanzi, ce este străbătut de autostrada Kabul-Kandahar. Orașul care leagă bazele militare afgane din sudul țării de Kabul, a fost ocupat în mai puțin de o săptămână.

Atacurile insurgenților s-au înmulțit, aceștia ocupând în fiecare zi noi teritorii. Talibanii susțin că au preluat controlul asupra închisorii din Kandahar, dar această informație nu a fost confirmată de oficialitățile afgane. În schimb, talibanii au preluat controlul postului de poliție din Lashkar Gah, din sudul țării. Potrivit unui raport ONU, peste o mie de civili și-au pierdut viața în ultima lună, fiind prinși între schimburile de focuri.

Mii de persoane din regiunile de nord și-au părăsit casele, pentru a se adăposti în orașul Kabul. De asemenea, autoritățile afgane l-au înlocuit miercuri pe șeful armatei, numit în funcție abia luna trecută.  Președintele țării a vizitat orașul Mazar-i-Sharif pentru a le cere forțelor pro-democratice să se alieze împotriva talibanilor. Mazar-i-Sharif este un punct strategic, care dacă va fi ocupat, guvernul va pierde controlul asupra teritoriilor de nord ale țării.

Sursă text: Reuters


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background