H. D. Hartmann, informație exclusivă la Gold FM: „Relațiile româno-americane sunt foarte deteriorate”

Postat de pe 13 august 2021

Autor: Adrian Lambru

Analistul politic american H. D. Hartmann a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Relațiile noastre cu americanii s-au deteriorat foarte mult în ultimele șase luni”.

H. D. Hartmann susține faptul că țări precum Ungaria, Polonia, Cehia și România ar avea probleme mari cu administrația Biden de la Washington, D.C. „Există o problemă! Redefinirile pe care secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii Antony Blinken le-a anunțat și pe care a și început să le aplice nu sunt recepționate cum trebuie de capitalele Europei de Est”.

„La începutul mandatului lui Joe Biden, era o discuție, pornită de o forță politică italiană, ca președintele american să facă o vizită în România în coada unui turneu european” – povestește analistul poltic. „În șase luni, relațiile s-au degratat atât de tare încât acum, țara noastră nu poate negocia cu SUA nici măcar vizita unui congressman, atât de gravă e situația”.

Lipsa de substanță a liderilor români

H. D. Hartmann consideră că România ar fi fost insultată din cauza șefului de stat: „Nu ai cum tu, ca președinte al României, să pleci din Sala Regilor României, unde s-a făurit România Mare la 1918 și să dai mâna cu un adjunct de ambasador, un terchea-berchea, de ziua națională. Este o umilire adusă României! Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva!”

Analistul politic consideră că liderii români sunt lipsiți de substanță și dă exemplul Ungariei: „În 2014, noua ambasadoare a Americii la Budapesta, când și-a prezentat scrisorile de acreditare în timpul unei ceremonii, la care am participat și eu, a încercat să discute cu președintele ungar János Áder o problemă. Acesta îi răspunde că el este simbolul statului și că va trebui să discute cu directorul de relații cu statul din cadrul Ministerului de Externe. A trimis-o la directorul de spațiu, nici măcar la ministru”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background