Severin: Despărțirea de trecutul euro-atlantic este obiectivă și devine obligatorie!

Postat de pe 22 iunie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Adrian Severin a analizat „renașterea asiatică și despărțirea de trecutul euro-atlantic”, arătând ce trebuie să știm despre felul în care lumea se reconstruiește și ce ne rezervă viitorul geopolitic.

Adrian Severin a publicat două editoriale, RENAȘTEREA ASIATICĂ ȘI DESPĂRȚIREA DE TRECUTUL EURO-ATLANTIC (1) și RENAȘTEREA ASIATICĂ ȘI DESPĂRȚIREA DE TRECUTUL EURO-ATLANTIC (2), în care a analizat felul în care se modifică lumea, evidențiind mai ales faptul că omenirea asistă în acest moment la o renaștere asiatică, în primul rând culturală. Această renaștere asiatică poate fi interpretată chiar ca un imperialism cultural, care astăzi umbrește imperialismul cultural american bazat pe „visul american”, dovedit a fi un vis al consumului fără limite care a gripat economia.

America de astăzi nu mai cucerește nimic, ci doar poartă o bătălie de ariergardă prin intermediul căreia încearcă să-și apere supremația ajunsă la apus și ordinea pe care a impus-o Europei. Această renaștere culturală a imperiilor asiatice este permisă și are loc pe fondul creșterii economice, dar și pe fondul dezvoltării științei și tehnologiei, a domeniului educației și cercetării.

Asia cultivă un imperialism al multicentrismului, un imperialism pluralist, un imperialism al echilibrului și al armoniei, în opoziție cu imperialismul american care este unilateral și se clădește pe forță și pe puterea militară care să susțină această supremație unică. Despărțirea de trecutul euro-atlantic este obiectivă, firească și devine obligatorie. Contrastul dintre SUA și China este dat tocmai de mentalitatea celor două state: America s-a concentrat pe liberalism și pe indiferență față de egalitate, în timp ce China are o tradiție autoritară și egalitară. Occidentul va persevera în modelul său de a folosi autoritatea pentru a încerca să țină în frâu nemulțumirile săracilor, în timp ce Orientul va folosi autoritatea pentru a încerca să-i facă pe aceia inegali să trăiască cu toții în demnitate, armonie și prosperitate.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background