Se va ajunge la 3-lea război mondial, mai ales că SUA nu-și reconsideră statutul și ambițiile!

Postat de pe 16 octombrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Petru Romoșan a analizat contextul exploziv din Orientul Mijlociu, cu degenerarea situației către un nou război mondial, indicată drept posibilitate fatală inclusiv de către comentatorii occidentali.

Geopoliticianul spaniol Gorraiz Lopez, analist al Foreign Policy, susține că agenți ai Mossad-ului au fost infiltrați în Hamas și că protestele împotriva reformei juridice înaintate de către Benjamin Netanyahu au avut ca efect colateral apariția unor fisuri în domeniul de apărare și de informații al Israelului, ceea ce a oferit condițiile propice inițierii atacului. Hamas-ul a fost creat de către Israel, rolul său fiind să arunce în aer ideea a doua state independente, singura alternativă care ar fi rezolvat conflictul continuu dintre Palestina și Israel.

Benjamin Netanyahu vizează două mari obiective care nu fac decât să arunce în aer lumea arabă: premierul israelian nu vrea sub nicio formă să se recunoască existența a două state și urmărește să pornească războiul împotriva Iranului. Așa a început „Operațiunea Persia”, menționată de către Gorraiz Lopez, ce presupune demararea atacului împotriva Israelului, răspunsul lui Netanyahu, care pare să recurgă la expulzarea palestinienilor din Gaza înspre Egipt, riposta Hezbollah-ului și intervenția Iranului în acest conflict extins. După toți acești pași, și SUA vor intra în conflict, de partea Israelului și împotriva Iranului (pentru că americanii vor să pună în dificultate China prin sistarea forțată a exporturilor de petrol și gaze venite din Iran). Analiștii prevăd că se va ajunge chiar la un atac nuclear asupra Chinei și Rusiei, lansat de către SUA din Asia.  

Prin planul său obsesiv și excesiv, Netanyahu nu face decât să stârnească mânia lumii arabe și a imperiului islamic ce se coagulează împotriva exceselor premierului israelian. Un alt scop al epurării palestinienilor poate fi și exploatarea gazelor și petrolului ce s-ar afla sub Gaza, ceea ce ar aduce un câștig financiar semnificativ pentru Israel.

Implicarea militară a Turciei și a Iranului ar putea duce la escaladarea conflictului și transformarea sa într-un posibil război mondial. Un război major în Orientul Mijlociu, în care s-ar implica și SUA de partea Israelului, ar duce la participarea altor state la conflict, printre care și Rusia și China de partea Iranului. În acest moment, orice negociere pare imposibilă, în viziunea lui Petru Romoșan.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background