Scandal între Polonia și Ucraina pe tema cerealelor. Statul român nu mișcă în front!

Postat de pe 21 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

Mai nou, s-a ajuns la faza „războiului” dintre fermierii polonezi și cei ucraineni. Jurnalista Iosefina Pascal a prezentat, în emisiunea sa de la Gold FM, mega-scandalul iscat între Polonia și Ucraina pe tema cerealelor ucrainene exportate masiv în Europa.

Polonezii au blocat granița cu Ucraina de aproximativ 2 săptămâni, fiind nemulțumiți de ajutorul necondiționat pe care îl oferă statul polonez ucrainenilor, precum și de invazia cerealelor ucrainene pe piața lor internă. Ca răspuns, Ucraina și-a trimis agricultorii la graniță pentru a bloca și ei trei puncte de trecere a frontierei. Cu o situație de criză similară se confruntă și românii, însă, spre deosebire de polonezi, românii sunt destul de pasivi.

Ucrainenii doresc să se creeze o nouă rută de transport pentru cerealele lor, tocmai pentru a ocoli Polonia. Noua rută ar trece prin România și s-ar prelungi pe Dunăre. „Planificăm transportul de containere prin Dunărea superioară, deoarece România este mai previzibilă decât frontiera poloneză”, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii. Dunărea a devenit o rută prioritară pentru exporturile ucrainene după ce Rusia a refuzat prelungirea acordului privind coridorul de siguranță susținut de ONU la Marea Neagră. Cu toate acestea, o cantitate semnificativă de cereale sunt transportate, de asemenea, pe căile ferate și pe șosele prin UE, iar fermierii polonezi – care protestează față de ceea ce ei numesc o avalanșă necontrolată de produse alimentare ucrainene – blochează o rută cheie de transport a cerealelor ucrainene în UE.

Între timp, aflăm că în România a fost oferit un contract de câteva sute de milioane de euro unei firme apropiate de PNL, care a vândut cântare pentru vămile din România. După mai multe luni s-a descoperit că dispozitivele nu funcționau corespunzător. S-au cheltuit alte sute de milioane de euro pentru reparații, dar cântarele nu funcționează nici acum.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background