Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: ”Democrația din România e în doliu!”

Postat de pe 21 februarie 2024

Democrația a fost oficial ucisă de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, disperați să rămână la putere pentru următorii 10 ani de iluzorie stabilitate. Ce nu înțeleg ei este că românii s-au săturat de cele două partide care au nenorocit România timp de 34 de ani și că modalitatea prin care PSD și PNL s-ar putea menține la putere este aceea de a aplica ce au învățat în acești ani: să fraudeze votul sau să îl restricționeze.

Au ținut România blocată mai bine de o lună ca să își împartă puterea, iar mascarada făcută arată felul în care vor guverna și de acum încolo, într-un haos de nedescris, pentru propriul interes, în timp ce românii își pierd speranța unui trai mai bun din cauza incompetenței lor. Vorbim despre o lună în care bolnavii de cancer au fost puși să plătească impozit pe concediile medicale, de parcă au ales ei să fie în această situație. O lună la finele căreia pensionarii nu știu dacă o să le crească sau nu pensiile în toamnă. O lună în care românii au putut afla de la televizor zi de zi cum PNL și PSD se ceartă PE FUNCȚII.

Au făcut tot acest circ în speranța că vor izola AUR, că ne vor prinde nepregătiți. Ei bine, se înșală. Spre deosebire de ei, AUR se poate adapta la orice tip de alegeri, la termen sau comasate. Procesul de debaronizare al României a început. Ceasul le ticăie și nu mai e mult până se scurg secundele pentru toți baronii din țară. Sunt atât de disperați să rămână în funcții încât au inventat această comasare ilegală și neconstituțională. Nu vom sta cu mâinile în sân. Zilele acestea vom sesiza organele competente pentru crearea unui grup infracțional organizat și conspirație la încălcarea Constituției, în contextul în care decizia comasării vine la o zi după discuțiile purtate la Cotroceni între judecătorul CCR Mihaela Ciochină, fost consilier al lui Klaus Iohannis, și mai mulți reprezentanți ai Guvernului, care au analizat împreună cu președintele țării toate scenariile în cazul în care va fi contestată legea pe care coaliția vrea să o modifice ilegal. Condamnăm felul în care Klaus Iohannis a ales să se implice în manevrarea statului român și întoarcerea lui în perioada dictatorială, atunci când o mână de oameni avea monopol pe țară.

Însă, ce nu înțeleg ei este că această comasare s-ar putea să aibă fix efectul invers pe care îl preconizează Ciolacu și Iohannis – nu Ciucă, pentru că nu cred că cineva normal la cap se gândește că toată povestea aceasta e gândită de Generalul din Modrogan. Ce înseamnă asta? Că AUR este posibil să aibă un scor mai bun decât anticipam și anticipau și ei.

Nu avem nicio problemă dacă alegerile se organizează pe 9 iunie, deoarece suntem încrezători că poporul român îi va penaliza prin vot pe cei din PSD și PNL. Cu toate acestea, atragem atenția asupra unei situații fără precedent. Klaus Iohannis, care nu a făcut nimic pentru români timp de nouă ani, se străduiește acum cu toate puterile să-și protejeze partidul, să îl salveze de la dispariție, chiar și cu prețul încălcării Constituției, al cărei apărător ar trebui să fie. Facem un apel la toate autoritățile competente ale statului să protejeze ordinea constituțională și să se opună oricărei încercări de subminare a democrației în România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background