Psihologul Diana Pîrje la Golden Hour cu Jessie:Cum pregătim emoțional copiii pentru noul an școlar

Postat de pe 19 septembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, psihologul Diana Pîrje a vorbit despre începutul noului an școlar și cum pot părinții să își ajute copiii să aibă un start mai bun, mai frumos și mai productiv.  

Se anunță un an școlar greu, cu schimbări bruște care îi bulversează pe cei mici, dar și pe părinții lor. Psihologul Dina Pîrje i-a sfătuit pe părinți să renunțe la critica excesivă și să nu penduleze între critică și complimente, pentru că altfel își transformă copiii în oameni instabili. Un copil crescut într-un mediu stabil, în care se simte protejat, respectat, apreciat și iubit, va avea cu siguranță rezultate bune și foarte bune atât la școală, cât și în viață.

Părintele și copilul trebuie să formeze o echipă. Părinții trebuie să fie implicați în viața copiilor lor pentru ca aceștia să aibă performanțe, trebuie să le ofere îndrumare și susținere morală constant pentru ca cei mici să nu se simtă îngrijorați sau stresați de la vârste fragede. Părinții sunt cei care le dau copiilor lor aripi, de aceea trebuie să se asigure că sunt prezenți constant în viața lor pentru a-i călăuzi și pentru a-i ocroti.

Impunerea respectului printr-o autoritate pozitivă este cheia creșterii unor copii echilibrați. Altfel, copiii se simt certați și se vor îndepărta. Limitele și regulile trebuie stabilite de către părinți într-o manieră calmă, înțelegătoare. Copiii care nu se simt încurajați vor umple aceste goluri apărute din neglijența părinților prin vicii. Părinții trebuie să învețe să-și conserve o parte din energie și pentru activități cu cei mici și să nu-și verse frustrările acumulate la serviciu acasă.

Și profesorii și-ar putea îmbunătăți strategiile pedagogice, începând cu renunțarea la comparațiile care nu fac altceva decât să umilească elevii. Totodată, profesorii ar trebui să renunțe la obiceiul de a scoate elevii la tablă doar pentru a le arăta că nu stăpânesc suficient de bine materia. Greșeala este normală și face parte din procesul de învățare. Profesorii ar trebui să-și adapteze constant metodele și tehnicile de predare, nu să fie ultra-conservatori, pentru că acest lucru îi face chiar incompatibili cu noile generații ce pot fi atrase majoritar prin mijloace noi de comunicare, prin intermediul internetului și al altor metode mai moderne. Elevii ar trebui să fie încurajați să se descopere și să-și descopere pasiunile, sub atenta îndrumare a profesorilor, părinților și chiar a psihologului școlar.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background