Propunerea lui Adrian Severin către BOR: reînființarea Mitropoliei Bucovinei

Postat de pe 26 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În prima parte a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Adrian Severin a analizat acutizarea războiului din Ucraina prin decizia Occidentului de a dota cu tancuri armata ucraineană, respectiv degenerarea situației interne prin prigonirea ortodocșilor, ajungându-se la un proces de purificare etnico-religioasă, sau arestarea adversarilor politici ai regimului de la Kiev.

Adrian Severin și-a început analiza prin a explica ce este de fapt Ucraina pe care o vedem astăzi. Ucraina din zilele noastre s-a construit din fosta Republică Sovietică Socialistă Ucraineană, desprinsă din URSS. Toate elementele definitorii ale Ucrainei de astăzi își au rădăcinile în sovietism. Adrian Severin a precizat că s-a așteptat o renaștere a Ucrainei ca un stat eliberat din ghearele sovietismului, tocmai pentru ca acest nou stat eliberat să se poată integra, într-o formă sau alta, în mecanismele europene. În schimb, „s-a creat un melting pot ucrainean, topindu-se diferențele în mod forțat și realizându-se astfel ucrainizarea Ucrainei”, potrivit tezei dezvoltate de analistul Adrian Severin.

În vederea acestui plan de a face din Ucraina o țară monolitică și de a nivela forțat toate diferențele ce o definesc din punct de vedere cultural, s-a apelat în primul și în primul rând la atacarea elementelor etno-culturale. „Vor ca în mod forțat, silit, să spună că toți sunt ucraineni, nu ca cetățeni, ci prin limba vorbită (ceea ce înseamnă că este interzisă orice altă limbă), prin religia practicată (ceea ce înseamnă că toți trebuie să fie ortodocși, însă tradițiile și practicile să fie exprimate în limba ucraineană). De asemenea, nu are rost să-ți înveți limba națională, pentru că nu ai dreptul să o folosești nicăieri”, a explicat Adrian Severin, subliniind astfel cât de dictatorial și abuziv este regimul de la Kiev.

Ucraina a fost transformată în avanpostul ferm și ireversibil al Occidentului pe frontul rusesc. Soliditatea și siguranța acestui bastion nou format constau tocmai în eradicarea tuturor problemelor interne ce țin de diversificarea componentelor culturale și etnice și în ostilitatea față de tot ce este străin, în special față de ruși. „Această ucrainizare este un mecanism, o procedură și are o țintă clară: constituirea unui bastion euro-atlantic care să fie un vârf de lance îndreptat spre inima inamicului rus”, a clarificat Adrian Severin.

Comunitatea de români din Ucraina – victimă colaterală a procesului de ucrainizare

Comunitatea românilor din Ucraina este o victimă colaterală în acest proces de nivelare culturală forțată demarat de administrația de la Kiev. Între a apăra un interes național și a se supune șefilor occidentali, se pare că guvernanții de la București aleg să asculte de ordinul pe unitate venit din Occidentul euro-atlantic. Adrian Severin consideră că, în acest context, reacția Bisericii Ortodoxe Române nu trebuia să lipsească.

Analistul a amintit despre un capitol uitat al istoriei, aducând la suprafață faptul că în Bucovina de Nord nu a existat o tradiție de legătură cu biserica Moscovei și-atunci românii și-au organizat biserica așa cum au putut, până când s-a creat, în 1918, o Mitropolie a Bucovinei. „În acest sens, Biserica Ortodoxă Română, acum, azi, ar trebui să reînființeze Mitropolia Bucovinei pe întreg teritoriul Bucovinei. În contextul acestui război cred că trebuie să intervină imediat Biserica Ortodoxă Română și să înceapă negocierile cu Biserica Ortodoxă Rusă sau Ucraineană. Acesta este un gest care ar implica și solidaritate cu acești oameni, și soluții”, a conchis Adrian Severin.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background