Predoiu și măcelul din justiție. Comisia de la Veneția critică practicile securistoide.

Postat de pe 11 aprilie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În contextul reapariției unei întregi discuții despre abuzul în serviciu și posibila înviere a OUG 13, se pune problema cum vor afecta modificările aduse acestei legi cetățenii din România. Totodată, o temă extrem de controversată în România de astăzi este interferarea SRI în procesul de urmărire și de instrumentare a dosarelor, întrucât s-a aprobat ca interceptările SRI să devină probe în dosare.

În acest context, în care există amenințarea constantă că SRI-ul se va implica în instrumentarea dosarelor cetățenilor, Iosefina Pascal a evidențiat faptul că inculpatul nu va putea să fie reprezentat decât de un avocat care are certificat ORNISS. Acest certificat le oferă avocaților care îl dețin aprobare de la SRI să acceseze documentele clasificate din dosar.

În acest sens, Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, face declarații șocante: Orice persoană este complet liberă să își aleagă un avocat pentru a lua la cunoștință de conținutul informațiilor clasificate și a-i fi asigurată apărarea, dintre avocații care au acces la astfel de informații. Deja se observă că se contrazice singur domnul Predoiu, pentru că este clar că dacă lista de avocați cu certificate ORNISS este limitată, evident că și cetățenii sunt forțați de circumstanțe să își limiteze alegerea. Pare că acum SRI decide cine mai are dreptul să-i apere pe români, ceea ce încalcă, practic, drepturile și libertățile cetățenești.

Într-o speță similară ce vizează Republica Moldova, se dezbate modificarea legii în așa fel încât să se extindă atribuțiile serviciului secret din Moldova, justificându-se această decizie prin tensiunile intense de la graniță. „Noi suntem citați în argumentarea pe care o prezintă Republica Moldova vizavi de aceste modificări, vizavi de băgarea de steroizi în servicii, ca exemplu de bună practică”, anunță Iosefina Pascal. Referitor la această situație, Comisia de la Veneția a declarat că „înțelege situația de urgență a Republicii Moldova și îngrijorarea legitimă cu privire la siguranța națională. Cu toate acestea, Comisia avertizează că legiferarea pe tema serviciilor secrete pe timpul unei urgențe aduce cu sine riscul de a le acorda puteri excesive, cu foarte puțin control democratic”. Se face apel ca noile atribuții ale serviciilor secrete să nu interfereze cu drepturile fundamentale ale omului. Așadar, Comisia de la Veneția critică aceste prevederi pe care le regăsim și la noi într-o formă sau alta, condamnând intervenția serviciilor în anchetele penale.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background