Prăduirea Portului Constanța – avertismentele transportatorilor și traderilor

Postat de pe 17 august 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, Iosefina Pascal a vorbit despre criza majoră din Portul Constanța și blocarea acestuia din cauza dublării tranzitului cerealelor ucrainene.

Au ieșit deja reprezentanții transportatorilor și ai negustorilor de cereale care au început să tragă semnale de alarmă foarte grave cu privire la faptul că deși olandezii au încercat să preia Portul Constanța, au reușit alții mai repede să facă acest lucru, blocând activitatea din port din cauza tranzitului de cereale, și acesta este doar începutul. Urmează să fie dublat tranzitul cerealelor prin Portul Constanța, ceea ce înseamnă că blocajele se vor intensifica.

Fermierii români au ajuns la limita răbdării. Traderii nu le mai cumpără marfa pentru că nu au unde să o mai ducă, având în vedere că Portul Constanța este blocat de cerealele ucrainene. Recolta a fost la jumătate față de un an normal, în condițiile în care inputurile s-au cumpărat la prețuri duble. Ucraina, în schimb, o țară aflată în război, anunță că i s-a triplat recolta, oficialii declarând că anul acesta vor avea de 3 ori mai multe produse agricole decât le este necesar. Fondurile de investiții au început deja să cumpere pământurile și afacerile fermierilor români, în timp ce Guvernul este ocupat cu slava Ucraina.

Având în vedere că Ucraina va fi nevoită să exporte mult mai mult din cauza producției ridicate, anumite proiecte de infrastructură deosebit de importante pentru activitatea comercială din România vor fi puse pe pauză pentru a se da prioritate celor care ajută la exportul grânelor din Ucraina. Interesul României cade, ca de fiecare dată, în plan secund. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de președintele și de premierul țării, care au declarat de Ziua Marinei că vor ajuta necondiționat Ucraina în pofida problemelor financiare extrem de grave cu care se confruntă România.

Și pentru ca sfidarea și nerușinarea să meargă până la capăt, ucrainenii îi muștruluiesc pe români și le ordonă să nu mai filmeze bombardamentele din porturile ucrainene de pe Marea Neagră pentru că așa îi ajută pe ruși, ceea ce e o aberație având în vedere că pescarii români au filmat acele cadre după bombardamente, deci după ce rușii au atacat și au cunoscut coordonatele și datele necesare pentru a putea iniția atacul.

Anunțul dublării capacității de tranzit pentru cerealele din Ucraina, făcut chiar de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a lovit ca un trăsnet pe fermierii români. Aceștia spun că o situație mai critică decât este acum nu a fost niciodată. Recolta de grâu a fost 50% din cât se preconiza, iar la floarea soarelui și la rapiță, din producția care se realizează, fermierii își mai recuperează doar 30-40% din cheltuieli. Doar cei care au avut irigații își acoperă cheltuielile anul acesta, în rest, toți vor avea pierderi mari. Reprezentanții fermierilor amintesc faptul că până la sfârșitul lui iunie au fost temperaturi de aprilie și precipitații nu au fost până în iulie. Cea mai mare lovitură va fi la porumb, unde recoltele vor fi extraordinar de mici, pentru că ploile au venit prea târziu.

„Sprijinul financiar de la UE și de la statul român nu a venit nici acum, dar așteptăm. Important este ca ucrainenilor să le meargă bine. Au cale liberă și toate danele din port sunt la dispoziția lor. Ei își desfășoară activitatea normal. Noi stagnăm, nu sunt mașini pentru transport și nici nu avem loc în port. Prețurile sunt la jumătate față de anul trecut, iar grija Guvernului este ca ucrainenilor să le meargă bine, că ce treabă are Guvernul României cu agricultura din România? Controalele la transporturile ucrainene erau doar povești de prostit lumea, că nu s-a întâmplat nimic până acum. Ce controale să fie, atâta timp cât le-ai dat undă verde inclusiv în port și sute de camioane intră pe zi în România”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background