Plodul de 9 ani al sefului sectiei 7 de la IPJ Cluj tine in pumni o clasa intreaga de la liceul Avram Iancu.

Postat de pe 15 mai 2024

Elevii unei clase de la Liceul Avram Iancu sunt supuşi zilnic la acte de bullying și violență fizică și verbală de către colegul lor de clasă T.C. fiul a doi poliţişti din cadrul IPJ Cluj. Părinţii elevilor au făcut nenumărate plângeri, atât la conducerea şcolii cât şi la Inspectoratul Şcolar şi DGASPC Cluj, însă măsurile luate au fost ineficiente. Elevul problemă continuă să îşi terorizeze colegii care refuză să mai meargă la şcoală.

Disperaţi, părinţii elevilor din clasa a II-a au ajuns să facă o plângere chiar şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, iar acuzaţiile formulate de părinţi dezvăluie fapte şi cuvinte care sunt absolut şocante pentru un copil de nouă ani.

Băiatul a ajuns să îşi ameninţe colegii cu moartea, iar pe unul dintre ei chiar l-a strâns de gât până a rămas fără aer. Plezniturile și loviturile se întâmplă zilnic, deoarece copilul devine violent foarte repede.

Înjură și îi fugărește pe colegi prin toată curtea/clasa zilnic, în fiecare pauză. Un coleg a fost ameninţat că nu o să-şi mai vadă familia niciodată, iar pe alţi colegi i-a ameninţat că îi va duce la el acasă pentru hrană. A ameninţat colegii că le bagă foarfeca în cap şi creionul în ochi. Înjură, vorbeşte vulgar şi obscenităţi cu colegii, ba chiar a susţinut că a făcut sex cu o fetiţă. Îi ameninţă pe ceilalţi copii că aduce cutter sau fierăstrău la şcoală şi îi taie. Le-a spus că diavolul e singura opţiune. Îi ameninţă cu moartea, cu dispariţia părinţilor, a întregii familii, că o să rămână singuri pe lume. Îi ameninţă că îi va folosi pe post de hrană. 

Din plângerea formulată către IPJ Cluj reiese că elevii sunt zilnic victimele violenţei fizice şi psihice.

Copilul agresiv, fiu de poliţişti, îşi ameninţă colegii că tătăl lui îi va aresta pe toţi

T.C este fiul lui Ioan Coman şeful secţiei 7 de Poliţie din Cluj Napoca. Şi mama lui este agent de poliţie în cadrul IPJ Cluj. Se pare că băiatul este foarte conştient de atribuţiile pe care le are tăticul, astfel că se crede intangibil deoarece tatăl lui poliţist îi poate aresta pe toţi. Mai mult, chiar şi el „exersează” arestări asupra colegilor de clasă.

Potrivit părinţilor celorlalţi elevi, copilul familiei Coman folosește expresii neadecvate vârstei și mediului școlar, cum ar fi de exemplu sintagma ”arestare”. De exemplu, pe colega M. a ”arestat-o” în cursul zilei de 13.02.2024 pentru că a atins un caiet, a aplecat-o peste spătarul unui scaun cu mâinile la spate. Colega a luat apărarea altui elev, G., pe care l-a trântit de perete și l-a tras de cap pe spate pentru că s-a uitat la cariocile elevului T.C.

„Elevul, T.C., se pronunță că „el nu poate păți nimic, că tatăl lui îi va închide pe toți”; Copiii sunt ameninţaţi că părinţii lor vor merge la închisoare, că tatăl lui poliţist”, susţin părinţii.

Copiii refuză să mai meargă la şcoală iar părinţii cer transferul elevului T.C.

Părinţii susţin că de la momentul când T.C a fost transferat în această clasă, s-a stricat armonia și liniștea din clasă, copiii fiind mereu tensionați din cauza acestui coleg nou. Unii dintre ei uu început chiar să refuze să mai meargă la școală din cauza nesiguranței fizice.

„Această conduită sistematică nu numai că perturbă învățarea și dezvoltarea emoțională a celorlalți elevi, dar creează și o atmosferă nesigură în clasă. Colegii sunt afectați nu numai în timpul orelor de curs, ci și în pauzele dintre acestea, periclitând astfel buna desfășurare a activităților școlare și dreptul la educație. Este imperios necesar ca atât școala, Inspectoratul Școlar Județean Cluj-Napoca, DGASPC-ul, cât și Inspectoratul de Poliție Cluj să ia măsuri ferme pentru a aborda această problemă și de a asigura un mediu sigur și sănătos pentru toți elevii. Înțelegem că fiecare elev poate întâmpina provocări, dar comportamentul lui Tudor Ioan Coman încalcă dreptul la educație al colectivului claseia II-a E si periclitează siguranța copiilor atât în clasă, cât și în pauză, de aceea este necesară o intervenție imediată și eficientă”, au transmis părinţii celorlalţi elevi.

Deoarece de mai bine de un an de zile nu au fost luate niciun fel de măsuri eficiente, părinţii cer ca elevul să fie transferat din această clasă. În urma sesizărilor și a angajamentului părinților de a-l duce săptamânal la terapie (angajament luat în martie 2023) nu s-au văzut îmbunătățiri în comportamentul elevului T.C., iar acțiunile sale agresive față de colegii de clasă au continuat, ba chiar s-au înmulțit și agravat, susţin părinţii.

În consecință, părinţii au solicitat:
Transferul de urgență, al minorului pentru siguranța copiilor noștri și pentru buna funcționare a clasei.

Aplicarea sancțiunii disciplinare pentru comportamentul agresiv manifestat de minorul T.C. și luarea măsurilor preventive necesare pentru prevenirea cazurilor de bullying și violență fizică împotriva colectivului clasei.

Asigurarea/facilitarea accesului acestuia la servicii specializate în vederea reabilitării.

Impactul se răsfrânge şi asupra părinţilor care se confruntă cu insomnii datorită sentimentului de frică pentru copiii lor siguranţa în şcoală nu mai prezintă nicio garanţie în timpul orelor sau în pauză.

Ce răspuns au primit părinţii de la conducerea şcolii şi de la ISJ Cluj

Inspectoratul şcolar le-a transmis părinţilor că situaţia comportamentală a elevului T.C. este atent monitorizată de către învăţătoare şi de către consilierul şcolar, iar transferul nu este o măsură corectivă care poate să fie aplicată unui elev, acesta realizându-se doar la cererea reprezentanţilor legali ai respectivului copil. Copilul alături de părinţii lui participă la şedinţe de consiliere cu consilierul şcolar din liceu. De asemenea, poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei doi au susţinut o activitate de conştientizare a comportamentelor de tip bullying şi a efectelor acestora. De asemenea, conducerea şcolii le-a dar părinţilor asigurări că se caută modalităţi de remediere a situaţiei cu efecte de durată şi că se iau măsuri pentru prevenirea abaterilor.

Acesta este însă răspunsul pe care părinţii îl primesc de mai bine de un an de zile, timp în care, potrivit declaraţiilor acestora, este evident că măsurile luate nu şi-au dovedit eficienţa. Copiii sunt în continuare agresaţi, climatul din clasă este în continuare unul de nesaiguranţă şi copiii merg cu frică la şcoală.

Însă cele mai şocante sunt „sfaturile” primite de la SGASPC. Directoarea instituţiei, Nicoleta Molnar le-a recomandat părinţilor să îşi înveţe copiii cum să reacţioneze în astfel de situaţii şi să nu se mai focuseze pe cealaltă parte, adică pe agresor. De asemenea, şcoala le recomandă să „se focuse pe copilul propriu, fără a se căuta alianţe între părinţi pentru a încerca să elimine factorul deranjant”. Şi de asemenea să nu mai discute zilnic situaţiile negative din clasă, astfel „îi obişnuim că vor primi atenţia noastră ca adulţi atunci când sunt victime sau o situaţie negativă are loc”.

Indiferent de cum se aşteaptă DGASPC Cluj să gestioneze părinţii această situaţie, este clar că nu au cum să o facă cu indiferenţă. Şi da, este evident că le vor acorda toată atenţia propriilor copii care sunt zilnic bătuţi şi ameninţaţi. Este evident că nu se doreşte luarea unor măsuri mai drastice. Copilul agresiv ar trebui ajutat mai mult, este evident că şedinţele cu consilierul şcolar nu funcţionează. Şi în timp ce se concentrează pe drepturile minorului agresiv ar trebui ca şi drepturile celorlalţi elevi să fie la fel de importante. Aceşti copii, în lipsa unor măsuri care să rezolve situaţia vor rămâne cu traume emoţionale şi cu carenţe în educaţie deoarece nu se pot concentra la şcoală. Indiferent câtă presiune s-at pune din partea părinţilor şi indiferent de statutul acestora, copilul lor are evidente probleme de comportament, iar minimalizarea acestora nu îl va ajuta nici pe el pe termen lung.

sursă: ziardecluj.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background