Omul Zilei, Cristian Chivu. Campion al Italiei cu Inter Milano, exemplu de român inteligent, serios și talentat. “Il bambino d’oro!”

Postat de pe 4 mai 2026

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Pe Cristian Chivu am avut plăcerea să-l cunosc demult, pe vremuri, când încă mai eram și eu tânăr, iar el foarte tânăr; mi-a lăsat o impresie excelentă, și ca om, inteligent, serios. Despre valoarea lui fotbalistică, nu trebuie să depun eu mărturie. Au vorbit rezultatele lui excepționale și cariera lui, de asemenea, de excepție. Acest bănățean din Reșița are 45 de ani, iar ultimul an l-a petrecut ca antrenor la uriașa echipă internațională Inter Milano. Ca jucător, el a debutat în fotbalul mare la legendara Universitatea Craiova, de unde a migrat în Europa și a jucat la vârf, obținând titluri de campion la „mai legendarele”, ca să spun așa, Ajax Amsterdam, AS Roma, dar, în special, Internazionale Milano. Repet, a fost campion național multiplu în aceste campionate atât de puternice. A câștigat Liga Campionilor cu Internazionale Milano, dacă nu mă înșel, în 2010, acum 16 ani. Toate acestea le-a făcut prin multă muncă, sacrificii uriașe. Și vă repet cazul său unic: a avut o fractură de craniu, în urma unei accidentări pe teren; s-a recuperat o perioadă lungă, a jucat cu un soi de mască, așa, pe tot capul, care să îl protejeze de alte lovituri. Așa a revenit și a ieșit din nou învingător. Cristi Chivu are 75 de prezențe la Naționala de Fotbal a României, dintre care în 50 de meciuri a purtat și banderola de căpitan de echipă.

Ei bine, Cristi Chivu, astăzi, pe un stadion plin, în Italia, dar și cu străzi neîncăpătoare la Milano, a ajuns campion, culmea, după ce a învins echipa Parma, echipă pe care tot el a salvat-o de la retrogradare, anul trecut, când Parma avea în componență și jucători români. Și exact această salvare de la retrogradare a Parmei l-a propulsat la Internazionale Milano ca antrenor principal. Cum e viața? Cum e? Frumoasă pentru unii, cu atât mai frumoasă cu cât este pentru cei care merită, iar Cristi Chivu face parte dintre cei care merită. De astăzi, toată Italia îl poate alinta cu apelativul „Il Bambino Doro”. Merită cu vârf și îndesat, mai ales că fotbalul, în Italia, este o religie, iar nu mai puțin Internazionale Milano e o stare de spirit.

Din fericire pentru noi, Cristian Chivu se recomandă mereu, dar mereu, ca român, iar asta spre mândria și satisfacția iubitorilor de fotbal români, din toată lumea. Așadar, urmând exemplul italienilor, și noi, românii, îl putem numi pe Cristi Chivu „băiatul nostru de aur”. Mai ales că aseară, cei de la Internazionale Milano, jucători și antrenori și toată lumea, au sărbătorit pe ritmurile unei melodii românești, „Made in Romania”. Ce întâmplare fericită, dar ce plăcută pentru noi toți. Cristi Chivu, te felicităm, „Omul Zilei” la Gold FM!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background