Mircea Coșea, verdict economic: „Orice ar zice conducerea, economia românească nu performează”

Postat de pe 28 iulie 2021

Autor: Adrian Lambru

Mircea Coșea, profesor universitar la ASE și politician, a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Țara nostră de abia răsuflă. România trăiește din împrumuturi. Viitorul se anunță îngrozitor, dacă nu se vor lua măsuri cât mai repede”.

Profesorul susține faptul că politicienii români nu ar trata resursele naționale cu seriozitate: „România, față de alte state europene, este foarte permisivă în vânzarea a ceea ce avem mai de preț. Din nefericire, capitalul românesc nu este sprijinit de stat”.

„Marea finanță ungară, care este sprijinită de statul maghiar, vine în România și cumpără” – a adăugat Mircea Coșea. „Începând cu case și pământ, continuând cu echipe de fotbal, ungarii au în plan să cumpere universități. O problemă mare o reprezintă cedarea mijloacelor de creare a energiei, adică a termocentralelor și hidrocentralelor. Aceștia vor spune <Sunt în interesul populației locale. Ce e rău în asta?>”

Noua structură

Mircea Coșea este de părere că România are nevoie de o nouă structură pentru a ajunge la o creștere economică: „Acest lucru va putea fi posibil prin prelucrarea materiei prime în propria țară. Astăzi, România aruncă la gunoi sute de tone de legume”.

Astfel, profesorul susține că „nu avem dreptul să ne numim o țară cu viitor. Aruncarea resurselor și incapacitatea prelucrării lor, doar de dragul unor compensări prin intermediul unor coeficienți de import, sunt criminale pentru soarta acestei țări”.

De asemena, nici resursa umană nu este, în niciun fel, susținută de statul român, potrivit  lui Mircea Coșea. “Știe cineva, presa, politicienii, cum îi cheamă pe câștigătorii medaliei de aur la robotică din Statele Unite? Știți cum îi cheamă? Știați că sunt români? Aceste genii merită atenția noastră, a tuturor. Oamenii s-au finanțat singuri, nu i-a ajutat nimeni. Încă o resursă aruncată”.

Capcana PNRR

Planul Național de Redresare și Reziliență ar fi, conform profesorului Coșea, „o capcană”: „Dacă un stat nu reușește, în termenii stabiliți, să ajungă la parametrii pe care Uniunea Europeană i-a impus, se cam autoelimină din acest bloc de state”.

„Acel stat va rămâne la margine, iar relația cu UE se va transforma într-una de subordonare” – a susținut Mircea Coșea. „Statul respectiv va ceda resursele prime și forța de muncă în favoarea blocului și va face parte din lanțurile valorice mai puțin importante”.

Într-un asemena scenariu, „România se poate destrăma foarte ușor”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background