Marius Lulea (AUR): Birocrația blochează investițiile locale din România
Postat de Gold FM Radio pe 8 decembrie 2023
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a vorbit despre provocările și oportunitățile administrației publice locale în cadrul Forumului Aleșilor Locali „Redefinirea Administrației Publice locale – Eficiență, Transparență, Inovație” – ediția a doua. El a subliniat necesitatea unei abordări mai proactive și eficiente în ceea ce privește accesarea fondurilor disponibile pentru dezvoltare.
Acesta a menționat că, deși există fonduri semnificative disponibile pentru autoritățile locale, birocrația și lipsa de experiență pot împiedica accesarea acestora. „Astăzi sunt foarte mulți bani la dispoziție, însă și birocrația este mare”, a declarat Lulea.
El a subliniat că majoritatea autorităților locale din România nu reușesc să rămână cu bani din sursele proprii pentru a face investiții majore. În schimb, există surse județene și naționale, precum și fonduri europene și din PNRR, care pot fi accesate.
Cu toate acestea, Marius Lulea a criticat autoritățile centrale pentru întârzierea publicării ghidurilor de finanțare, ceea ce împiedică accesarea fondurilor. „Nu e normal să avem 3 ani întârziere la ciclul bugetar 2014 – 2020”, a spus acesta.
Prim-vicepreședintele AUR a subliniat, de asemenea, importanța realizării de proiecte care răspund nevoilor reale ale comunităților, nu doar pentru a accesa fonduri.
„De foarte multe ori am observat că se fac proiecte inutile și o spun tot ca specialist. Adică, dacă aceasta e linia de finanțare o accesăm, deși ulterior constatăm că nu are cine să stea în acele școli sau cine să folosească sala de sport. Și atunci cred că lucrurile trebuie să fie luate invers de către autoritățile locale, adică să vedeți ce nevoi aveți, ce își dorește cetățeanul de la dumneavoastră din localitate, faceți-vă proiectele. Noi am făcut acest lucru de multe ori și pe urmă cu siguranță că împreună cu specialiștii veți găsi sursa de finanțare”, a afirmat Marius Lulea.
Forumul Aleșilor Locali cu tema „Redefinirea Administrației Publice locale – Eficiență, Transparență, Inovație” a fost conceput ca o platformă de dezbatere extinsă și esențială, menită să faciliteze o mai bună înțelegere a problemelor complexe cu care se confruntă administrația locală și a necesității de a redefini administrația publică.
Evenimentul reunește aleși locali de la toate partidele din România, invitați străini și specialiști în domeniul administrației publice.