Man: Dacă Georgescu va declara sprijin pentru Ponta, atunci acesta e-n finală, iar Simion și mișcarea suveranistă sunt morți politic
Postat de Gold FM Radio pe 31 martie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, s-a discutat, împreună cu jurnalistul Liviu Man, despre cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele, două implicându-l pe Georgescu, iar una pe Lasconi, potențialii avantajați fiind Nicușor Dan și Victor Ponta.
În scenariul în care Elena Lasconi s-ar retrage la jumătatea lunii aprilie, Nicușor Dan ar intra garantat în turul al doilea, cu George Simion drept contracandidat. În această variantă, Elena Lasconi ar păstra funcția de președinte al USR. Crin Antonescu este descalificat de acțiunile coaliției care pretinde că îl susține, având în vedere eșecul evenimentului politic de la Cluj. Mai mult decât atât, PNL-ul nu are încredere în candidatura sa, ceea ce îl face pe Antonescu să pornească cu un mare dezavantaj în campanie.
În scenariul în care Călin Georgescu rămâne în continuare în tăcere în legătură cu susținerea sa pentru candidatul suveranist calificat, efectul este topirea sprijinului pentru George Simion și blocarea transferului de electorat către acesta. Având în vedere încadrările din justiție ce-l vizează, Călin Georgescu pare să-și negocieze în acest moment libertatea, nicidecum vreo viitoare funcție la vârful puterii din România. Decăderea lui George Simion îl avantajează pe Nicușor Dan. Liderul AUR poate ajunge în turul 2, dar nu mai are șanse mari să câștige președinția, făcându-i culoar lui Nicușor Dan înspre funcția de lider al statului român. Dacă, totuși, Călin Georgescu își declară sprijinul pentru Victor Ponta, mișcarea suveranistă va fi decimată, cel puțin pentru o perioadă. Se va topi total și sprijinul popular pentru Călin Georgescu. Într-un astfel de scenariu, Victor Ponta are șanse să intre în turul 2, în locul lui George Simion, înfruntându-l în finală pe Nicușor Dan (finala SIE vs. serviciul secrete francez).
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro