Ion Țiriac – exerciții de ipocrizie la vârsta senectuții

Postat de pe 30 iunie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Dincolo de propagandă”, de la Radio Gold FM, Andrei Gușă a subliniat ipocrizia de care dă dovadă Ion Țiriac la vârsta senectuții prin faptul că pare să critice decizia guvernanților de a desființa Ministerul Sporturilor și se laudă că va face investiții majore în sportul românesc, toate acestea ca la câteva zile distanță să își mai cumpere câteva mașini de lux .

Au apărut în ultima perioadă nenumărate știri care redau opiniile lui Ion Țiriac cu privire la decizia guvernanților de a desființa Ministerul Sporturilor. Discursul său este construit de așa manieră încât să prindă la public, Țiriac folosind expresii care emoționează audiența și care evocă patriotismul acesteia. Să ascundă oare aceste declarații pompoase o ipocrizie crasă și o lipsă de acțiune ce se dorește a fi compensată prin vorbe în vânt?

Pe de-o parte, Ion Țiriac, citat în Eurosport, comentează în felul următor despre decizia coaliției de guvernare de a comasa Ministerul Sportului cu Ministerul Familiei, creându-se astfel o nouă instituție, Agenția Națională pentru Sport, la vârful căreia va fi Elisabeta Lipă:

„Zău că îmi sângerează inima când văd că suntem o agenție… de turism sau una de gunoi, ce suntem?! Noi, sportul? Epoca noastră e de 10 ori mai bună decât cea a comunismului, a lui Ceaușescu. Dar sportul e într-o groapă. Dacă nu facem o revoluție totală, începând de la grădiniță, nu avem nicio șansă. Singurul lucru pozitiv e că e Lipă acolo, un om din sport. Dar cred că e pusă politic, iar un om politic pus nu poate face nimic. Sportul este totul, viață, sănătate. Nu avem de unde culege pentru că nu am semănat. Ministerul Tineretului și Sportului… eu aș fi desființat absolut tot înainte să desființez sportul”

Andrei Gușă este de părere că Ion Țiriac probabil avea câțiva oameni de încredere, care îl ascultau cu sârguință, în ministerul lui Novak, care acum nu se mai regăsesc în noua instituție formată. Deși a fost un sportiv bun, este limpede de observat cu ochiul liber că Ion Țiriac este adeseori mânat doar de propriile interese. „Face pe patriotul, dar își ține banii în Panama. Face pe patriotul că investește în România și face universitate, și câte face și nu face, dar se ocupă doar de partide de vânătoare și construiește grădinițe în Namibia. A mai și mutat Turneul de la București la Budapesta”, a comentat Andrei Gușă, deconspirând falsitatea de care dă dovadă fostul tenismen.

CanCan a publicat o știre imediat după declarațiile lui Țiriac, prilej cu care se prezintă cum afaceristul se laudă într-o manieră arogantă că „pune la bătaie 30-40 de milioane. Și nu de lei!”, anunțând investiții majore în sportul românesc.  

„Eu nu mă mai ocup de sport, am terminat și cu tenisul. Mă ocup acum de treburile pe care trebuie să le montez pentru România. Îmi trebuie turneul ATP de 500 de puncte în România, dar e foarte, foarte greu, aproape imposibil. Chit că pun 30-40 de milioane la bătaie. Și nu de lei! Trebuie să fac lucrurile de la Otopeni, academia de tenis, centrul de tenis, sala lui Nadia. I-am promis și trebuie să o fac. Piscina lui Potec, o voi face și pe ea. De asta mă ocup acum”, a declarat Țiriac, citat în CanCan.

La doar o zi distanță, presa arată cum Țiriac se ține de promisiune, achiziționând o mașină de 3 miliarde de dolari pentru… el însuși. „S-o lăsăm mai moale cu patriotismul lui Ion Țiriac! Faptul că el este cel mai bogat român, un om foarte egoist și cel mai vechi securist, după cum am publicat pe Solid News în ianuarie, spune multe despre țara noastră și despre ‘viitorul luminos’ pe care îl avem”, a concluzionat Andrei Gușă.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background