Grigore Culian: Documentele clasificate, fumigenă menită să acopere adevăratele scandaluri de corupție din familia Biden

Postat de pe 13 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, Grigore Culian, jurnalist român stabilit în SUA, a realizat o analiză succintă a situației din SUA. Ce se întâmplă cu cele două loturi de documente clasate descoperite din vremea când Joe Biden era vicepreședinte? Ce consecințe va avea de suportat președintele SUA, în condițiile în care Reality Winner (fostă membră a US AIR Force și translatoare la NSA) a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru scurgerea unui singur document de acest tip? Toate aceste întrebări au fost clarificate de către Grigore Culian.

Grigore Culian este de părere că toată această poveste legată de documentele clasate care aparțin președintelui Biden și care au fost găsite în două locații diferite este doar o fumigenă ce încearcă să distragă atenția de la adevăratele fapte reprobabile ale clanului Biden.

Pe de-o parte, jurnalistul a semnalat faptul că este bizar că documentele au fost ‘găsite’ după alegerile de la mijloc de mandat și nu înainte cum poate ar fi fost mai normal. Un al doilea indiciu care arată că totul poate fi o scamatorie este chiar faptul că documentele au fost găsite de avocații lui Joe Biden. Joe Biden este imun, dar nu pentru că ar exista o lege care îl protejează, ci din cauză că nu se strâng suficiente voturi pentru a putea fi pus sub acuzare (Impeachment). „Ceea ce se întâmplă nu face decât să acopere sau, mai bine zis, să amâne un viitor proces al fiului lui Joe Biden, Hunter Biden, implicat în fapte mult mai grave de corupție. Este vorba despre o justiție selectivă și de aducerea în față, cu ajutorul presei, a unor situații incomode pentru mai marii oameni politici ai țării”, a explicat Grigore Culian.

Pe de altă parte, un alt amănunt ciudat și chiar ridicol este faptul că al doilea set de documente a fost găsit chiar în garajul locuinței lui Joe Biden, în portbagajul unui Corvette. În plus față de asta, Grigore Culian a semnalat că, imediat cum au fost găsite documentele, ar fi trebuit să fie chemat FBI-ul de urgență, așa cum s-a întâmplat în cazul fostului președinte Donald Trump.

S-a creat un consiliu special de anchetă pentru a investiga întreaga situație, pentru că se pare că acele documente conțin informații deosebit de importante despre activitatea de vicepreședinte a lui Biden. Dacă se va ajunge la concluzia că documentele conțin informații de importanță majoră pentru securitatea națională a SUA, Grigore Culian a anunțat că se va încerca o procedură de Impeachment, deși fără rezultat, pentru că nu pot fi obținute cele 267 de voturi din partea Senatului și a Camerei Reprezentanților.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background