Frații Tate luați cu mascații în baza unor mandate de arestare emise în Marea Britanie pentru infracțiuni sexuale

Postat de pe 13 martie 2024

Autoritățile din România i-au reținut din nou pe frații Tate, aflați deja sub control judiciar, după ce omologii din Marea Britanie îi acuză de noi fapte de natură sexuală, dar și de mai multe agresiuni.

Sursa citată notează că frații Tate ar fi comis infracțiuni sexuale pe teritoriul Marii Britanii și au fost reținuți în baza a două mandate europene de arestare. Față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.

Patru femei, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au intentat o acțiune civilă împotriva lui Andrew Tate pentru presupuse infracțiuni comise între 2013 și 2016, în timp ce acesta locuia încă în Marea Britanie.

Plângerile în procesul civil se referă la vătămări corporale și la daune psihologice cauzate ca urmare a presupuselor agresiuni sexuale și fizice violente, precum și a controlului coercitiv.

În iulie 2023, Tucker Carlson i-a luat un interviu lui Andrew Tate, în care au vorbit despre perioada petrecută în închisoare și despre acuzațiile care i se aduc.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background