Dughin prezintă felul în care minoritățile vor da următoarele elite ce să conducă lumea.
Postat de Gold FM Radio pe 1 mai 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a abordat subiectul referitor la dialogul Tucker Carlson – Aleksandr Dughin, oferind explicațiile referitoare la ideologia actuală a Kremlinului.
Aleksandr Dughin este catalogat de către globaliști ca fiind cel mai periculos filosof în viață. În Occident, Dughin este prezentat ca un nebun, spunându-se chiar că până și Putin s-a dezis de el. Acest intelectual rus este interzis în SUA, Canada și în mai multe părți ale Occidentului, ceea ce i-a determinat pe americani să adauge comentarii la interviul lui cu Tucker Carlson, întrebând de ce cărțile sale sunt interzise în „țara libertății” (the land of the free).
Prin interviul luat lui Aleksandr Dughin, Tucker Carlson a dorit să arate poporului american cum gândește acest filosof rus, interzis în SUA, la fel cum a făcut și cu Putin. Mai mult decât atât, jurnalistul Bogdan Comaroni a evidențiat un fapt mai puțin cunoscut publicului, și anume că interviul a durat 24 de minute, interval de timp etichetat ca fiind cel mai eficient în a atrage spectatori. Există studii care au constatat că oamenii sunt mai înclinați să urmărească un videoclip cap-coadă, cu mult interes, dacă are sub 25 de minute. Deși Tucker Carlson a adresat puține întrebări, răspunsurile lui Dughin, deși extinse și amănunțite, au fost foarte clare și revelatoare pentru publicul american și nu numai.
Întrebat de jurnalistul american de ce a luat-o razna Occidentul, Dughin a descris ideea că, până la un anumit moment, Vestul s-a aflat sub incidența vechiului liberalism, adică a eliberării de sub tiranii și dictaturi, fapt care a creat o democrație benefică, în care conducea majoritatea. Ulterior s-a instalat neoliberalismul, de tip woke, în care conduce minoritatea, sub pretextul că majoritatea va face greșeli și va crea haos. Sub acest spectru se încadrează și ideologiile de tip LGBT, Dughin considerând că, pornind de la aceste idei, lumea se va defecta cu totul, pentru că oamenii nu-și vor mai dori să procreeze. După alterarea sau chiar dispariția identității de sex, va urma ștergerea identității umane, fie prin identificarea persoanelor cu obiecte sau animale, fie prin ideea de tip transumanist de hibridizare, de combinare a omului cu tehnologia.
Aleksandr Dughin a mai explicat că, până la pandemie, Vladimir Putin și Rusia erau simpatizați de Occident, probabil și pentru că liderul rus era considerat omul lor, având legături inclusiv cu Forumul Economic Mondial de la Davos. Ulterior pandemiei, dar mai ales odată cu izbucnirea războiului, Putin și Rusia au devenit brusc detestați de toată lumea, pentru că în ultimii doi ani a adoptat ca politică de stat tocmai apărarea valorilor tradiționale, care se opun agendei transumaniste și expansiunii globaliste. În consecința, Dughin consideră că SUA a intrat într-o adevărată isterie odată cu această nesupunere pe față a Rusiei, mai ales pentru că Rusia este o țară foarte puternică și are arme nucleare.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.