De ce subponderea nu ar trebui ignorată

Postat de pe 11 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Nutriționistul Elena Țambrea a declarat în cadrul emisiunii „Golden Hour”, de la GOLD FM, că: „Oameni subponderali riscă la o predispoziție spre boli autoimune și boli puțin mai grave precum leucemie”.

Elena Țambrea aduce în discuție un subiect nu foarte popular în rândul opiniei publice și anume subponderea. Aceasta ar fi o extremă al masei corporale ale omului, odată cu supraponderea, însă nu ar fi atât de răspândită în rândul populației și atât de periculoasă din punct de vedere al sănătății. Persoanele care suferă de subpondere nu sunt expuse unui risc la fel de ridicat cu privire la alte afecțiuni precum sunt cei diagnosticați ca fiind supraponderali.

„În ciuda acestui fapt, disconfortul există” – spune nutriționistul. „Oameni subponderali riscă la o predispoziție spre boli autoimune și boli puțin mai grave precum leucemie. De asemenea, persoanele în cauză pot suferi de scăderi de imunitate, lipsă de energie, un sentiment prelungit de frig și disconfort, chiar și în timpul verii. De asemena, nu au rezistență în articulații, nu se pot concentra foarte bine, iar din punct de vedere emoțional pot fi instabili”.

Alimente ce ajută la îngrășare

Sfatul nutriționistului este o atenție sporită la alimentația zilnică. În acest sens, Elena Țambrea recomandă un consum de brânzeturi și lactate nedegresate, carne grasă, alimente dulci, pâine și altele de acest tip, însă nu în extrema cealaltă, a mâncării nesănătoase. Prăjelile excesive și grăsimile saturate nu fac bine niciunui organism, indiferent de masa pe care o are.

„Pe perioada întregii zile, pentru luarea în greutate, sunt permise gustările. Pentru a ajunge la acele calorii de care avem nevoie este necesar să avem mese dese. În acest mod, energia este lăsată să se depoziteze pentru că la scurtă vreme corpul va primi alta” – a adăugat Elena Țambrea.

Emisiunea “Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 18. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagia de Facebook Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background