Daniel Gheba (deputat AUR): ”Suveranitatea națională și alimentară: o lecție franceză pentru Marcel Ciolacu”

Postat de pe 5 februarie 2024

În timp ce Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se dau peste cap să rezolve problemele cauzate de existența democrației prin comasarea neconstituțională a alegerilor,  în Franța se încearcă rezolvarea necazurilor agricultorilor.

Guvernul lui Macron, nu neapărat un model politic de urmat, a început o serie de măsuri pentru protejarea celor care oferă țării ceva esențial: HRANĂ.

Protestele fermierilor francezi au dat primele roade, iar autoritățile franceze pare că au înțeles ce au de făcut. Au început controalele în hypermarketuri: se verifică plata corectă a agricultorilor, etichetarea înşelătoare a produselor ambalate şi alte tipuri de fraudă cărei i-au căzut victimă autohtonii.

Franța va spori controalele de siguranță în ceea ce privește importurile de alimente, în special pentru a se asigura că alimentele importate nu au urme de pesticide interzise în Franța sau în UE.

În general, francezii caută să-și protejeze agricultorii, pentru că au nevoie de suveranitate alimentară. Noi de ce nu putem? Pentru că PSD este groparul agriculturii românești.

Dar nu poți avea suveranitate alimentară, fără suveranitate NAȚIONALĂ. Ori așa ceva nu există în România sub guvernele „luminate” PSD – PNL.

Marcele, nu poți ascunde gunoiul sub preș achiziționând niște fermieri și transportatori, pe care să-i prezinți drept protestatari reali, pe care i-ai „ajutat” tu.

Marcele, nu poți lua măsuri reale de protecție a agriculturii românești. Și știi de ce? Pentru că ai sacrificat orice urmă de independență națională, vânzând agricultura, sugrumând micii întreprinzători, gonind românii din țară.

Marcele, suveranitatea națională nu este nici „extremism”, nici „val” care trece. Suveranitatea națională este însăși esența existenței unui stat. 

Cum la covrigărie nu ai avut cum să înveți franceza, roagă un consilier să-ți traducă măsurile luate de Franța cu inteligența artificială. Că de inteligență naturală nici nu poate fi vorba.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background