Claudiu Târziu (AUR) – „AUR nu este un partid antieuropean, ci eurorealist”

Postat de pe 8 aprilie 2024

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, clarifică poziționarea AUR față de Uniunea Europeană și respinge ferm acuzațiile potrivit cărora formațiunea al cărei lider este ar fi antieuropeană.

„În discursul pe care l-am rostit la Târgoviște cu prilejul lansării naționale a candidaților AUR în alegerile din 9 iunie, am formulat o serie de critici la adresa actualei Comisii Europene, care au fost interpretate eronat ca fiind atitudini și poziționări antieuropene. Nimic mai fals!” – precizează senatorul AUR. 

„UE nu acoperă tot continentul european, iar CE nu este UE, ci reprezintă doar birocrația Uniunii. Am calificat onor Comisia Europeană ca fiind „ «Înalta Poartă» cu argumentul evident că guvernele naționale se raportează ca niște vasali față de Comisie. Nimic nu mișcă în România fără voia Bruxelles-ului. În plus, se poate constata ușor cât de direct se manifestă amestecul nepermis al conducerii Comisiei și al Parlamentului European în alegerile din diferite state membre ale Uniunii. Iar când am spus că «plătim tribut», este incontestabil faptul că achităm costurile politicilor CE, care devin obligatorii și pentru România, cum sunt, de pildă, cele care rezultă din „Pactul verde european” (închiderea minelor și a unităților de producție de energie pe cărbuni, renunțarea treptată la producția și consumul de produse din carne, interzicerea încălzirii cu lemne etc.) și nu numai. Este vorba despre bani mult mai mulți decât cei pe care îi vom primi vreodată de la UE”, declară Claudiu Târziu.

„Deși am mai clarificat aceasta de nenumărate ori, mă văd nevoit să repet că noi, AUR, nu suntem anti-UE sau eurosceptici. Noi, AUR, suntem eurorealiști. Nu suntem împotriva Uniunii Europene, ci ne opunem politicilor anti-UE emanate de actuala Comisie Europeană, care, pur și simplu, torpilează proiectul european. Un proiect generos, fondat ca o alianță între state suverane, egale în drepturi și obligații, cu scopul formării unui spațiu al păcii și prosperității pe continent, având bazele în gândirea elenă, dreptul roman și credința creștină. Or, ce devine, pe zi ce trece, UE? Devine un suprastat centralizat, condus de o birocrație nealeasă de nimeni, dar impusă și controlată de capitalele câtorva națiuni puternice. De aici rezultă și tratamentul diferențiat între statele membre: nou veniții sunt dezavantajați față de nucleul vechi al organizației. Cât despre birocrația UE, aflată în principal sub cupola Comisiei Europene, aceasta forțează preluarea atributelor esențiale ale guvernelor naționale, astfel încât suveranitatea statelor să fie redusă până la suprimare. Mai mult, actuala  Comisie Europeană  vrea să impună o așa-numită «identitate europeană», prin politici de educație ideologică, element care se vrea coagulant al suprastatului UE pe care îl construiește. În privința educației, sănătății, apărării, justiției ș.a.m.d. va decide exclusiv CE, dacă proiectul de modificare a Tratatului de funcționare a UE va fi adoptat. Așadar, vom avea de facto și de jure un guvern unic, guvernele naționale fiind simple extensii ale Comisiei”, spune Claudiu Târziu. 

„Aceste tendințe centraliste converg spre impunerea  totalitarismului unui stat unic, al unui suprastat european.  Pentru proclamarea acestuia, actuala Comisie Europeană se bazează pe ceea ce UE are deja: un drapel, un imn, un teritoriu. Pe acest drum, CE va face și alți pași: adoptarea monedei Euro de către toate statele membre și modificarea Tratatului, care să devină astfel «Constituția» unică a forului comunitar”,  mai declară Claudiu Târziu, care se referă și la orientarea ideologică a actualei Comisii Europene. 

„Cel puțin în ultimii 15 ani, CE a dovedit o apetență tot mai mare pentru ideologia neomarxistă. Principalul instrument al acesteia este «corectitudinea politică». Legile UE au început să fie făcute pe calapodul acestei «corectitudini politice», în răspăr cu realitatea obiectivă și cu normalitatea. Efectele? De la pedepsirea gândirii libere până la interzicerea tradițiilor și controlul asupra persoanei. Acestora li se adaugă ideologia de gen, educația pornografică din școli, politicile LGBT, scoaterea credinței din spațiul public și inhibarea rolului Bisericii în societate, rescrierea istoriei, excesul de discriminare pozitivă a minorităților, identitatea digitală, controlul asupra banilor privați prin bancarizarea excesivă, obsesia pentru eco-marxism, care a culminat cu așa-numitul «Green Deal» care amenință să lichideze nu doar economia UE, ci și modul nostru de viață, condiționarea finanțării unor proiecte naționale de supunerea ideologică a guvernelor, antrenarea statelor componente ale UE într-un război care nu e al lor. Toate reprezintă expresii nedisimulate ale unei viziuni totalitare a Comisiei Europene de extracție neomarxistă, în răspăr cu viziunea care a dus la crearea UE. Dacă nu schimbăm componența politică și, prin aceasta, orientarea ideologică a Comisiei Europene, Uniunea Europeană se va transforma într-o nouă URSS. Iar noi, cei care am făcut parte din blocul comunist, nu mai vrem cu nici un chip să repetăm experiența totalitară. Noi, cei care am tânjit la UE ca la un tărâm al libertății și bunăstării, nu putem asista pasivi la deturnarea acesteia de pe drumul unei evoluții firești și la distrugerea ei. Și nu suntem singurii conștienți de primejdia în care se află UE. În întreg Occidentul, curentul conservator este în ascensiune, din Germania, Franța, Italia și Spania până în Suedia, Austria și Portugalia.”

„Alegerile din acest an pentru Parlamentul European reprezintă momentul de cotitură și de speranță într-o schimbare politică majoră la nivelul CE, care să marcheze revenirea la normalitate a Uniunii Europene”, conchide președintele CNC AUR, Claudiu Târziu.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background