Clarissa și Cristian Terran la Golden Hour cu Jessie: Supremația inteligenței artificiale și dezbinarea legăturilor interumane

Postat de pe 13 decembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

Clarissa Damian și Cristian Terran au oferit, în emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, o serie de previziuni despre anul 2023. Ne așteaptă vremuri destul de tulburi, cu decizii importante care vor apăsa cu greutate pe umerii decidenților politici, dar vom avea parte și de progres în domeniul științific. Să fie oare aceasta o veste atât de încurajatoare? Clarissa și Damian Terran au avertizat despre pericolul avansării tehnologiei peste puterea omului și despre posibilitatea de a se prelungi războiul deja izbucnit.

Ce avem de învățat după anul 2022 și de ce este acest final de an atât de tensionat?

Clarissa și Cristian Terran a numit anul 2022 „anul care va rămâne în istoria umanității”, asta pentru că s-au petrecut foarte multe evenimente fără precedent și clar întreaga lume a trebuit să se adapteze la noile realități. Anul 2022 a fost încărcat de o furie ce trebuia eliberată, de aceea s-au și întâmplat atâtea evenimente violente. Totodată, a fost un an în care relațiile de cuplu au fost zdruncinate din temelii. Aceste ultime două săptămâni din 2022 predispun la agitație și, mai mult decât atât, Clarissa a atenționat că va fi nevoie de foarte multă răbdare în această perioadă, pentru că există risc de accidente.

Din punct de vedere numerologic, este și sfârșit de an, și sfârșit de ciclu, ceea ce trebuie să ne motiveze să privim în urmă la ce am făcut greșit în orice plan din viețile noastre și să vedem cum am putea repara. Trebuie să încheiem acest sfârșit de an în armonie, pentru că 2023 este un an spiritual, guvernat de cifra 7. Vom fi nevoiți să punem pe primul loc valorile spirituale și virtuțile și să ne schimbăm puțin perspectiva asupra vieții în general.

„În hinduism, 7 este sub dominația lui Ketu, care este responsabil cu eliberarea spirituală și cu depășirea iluziilor. Ketu este unul dintre nodurile lunare din astrologie și este, teoretic, o planetă fictivă, dar are o influență extraordinar de mare. El reprezintă mișcare, deci totul trebuie să meargă înainte, dar nu forțat”, a punctat Clarissa.

Soarta războiului și situația României

Întrucât 2023 este un an guvernat, din punct de vedere numerologic, de cifra 7 și cum cifra 7 promovează mișcarea, Clarissa și Cristian Terran sunt de părere că războiul va continua. Se pare că anul viitor decidenții politici de la nivel global vor fi nevoiți să ia o decizie foarte importantă și există o posibilitate destul de mare să nu fie foarte inspirați în alegerile lor.

Vor exista tendințe de revolte, chiar și pentru România, și vor exista foarte multe tensiuni ațâțate de agresivitate. Totodată, în România se vor dezbina partidele politice care nu au o bază solidă și există și o energie a rupturii, ceea ce dă apă la moară chiar și tendințelor separaționiste de la noi din țară.

Ce aduce anul 2023 pe plan mondial?

Cifra 7 este totodată benefică pentru tot ceea ce ține de știință, conform spuselor lui Cristian Terran. „Vom rămâne mască la descoperirile pe care le vor face oamenii de știință și vom avea parte de multe surprize în acest domeniu”, a prezis Cristian Terran. Vor apărea anumite inovații care până acum păreau să fie de domeniul SF-ului. Dar pe lângă invențiile care vor putea aduce beneficii majore umanității, se pare că va lua amploare și mai mult inteligența artificială și va acapara domenii la care nu ne-am fi gândit că vor putea fi dominate de tehnologie. Această veste avertizează și asupra pericolului pe care îl reprezintă această tehnologie, pentru că poate fi scăpată de sub control și poate produce daune inimaginabile omenirii. Singura salvare ar fi o reîntoarcere la origini, reînvățarea adevăratelor valori și, în special, redobândirea bunului simț, după cum a sugerat Clarissa.

Anul viitor se va jongla cu nivelul de panică indusă populației și se va intensifica teama cetățenilor. Deja se resimt traumele pandemiei, pentru că oamenii încă păstrează distanța socială, chiar dacă nu mai există un pericol real care să le amenințe viața. Dacă înainte bărbații de toate vârstele obișnuiau să-și strângă mâna în semn de respect, acum generațiile tinere, și nu numai, nu mai păstrează acest gest simbolic. Și în cazul femeilor se întâmplă un lucru similar, pentru că nu mai au acea pornire de a se lua în brațe atunci când se întâlnesc. Oamenii sunt dezbinați și așa sunt mai ușor de manipulat. „Omul nu mai este conectat la ceilalți oameni, ci este conectat la rețeaua inteligenței artificiale”, a subliniat Clarissa.

Pentru a avea un an prosper, Clarissa și Cristian Terran au recomandat ca oamenii să-și stabilească anumite dorințe și intenții în care să investească din punct de vedere emoțional. Trebuie pus accent pe atitudine, pentru că aceasta poate să ne ajute să ajungem mai rapid la rezultate.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background