“Ciucă e mult mai șantajabil decât treaba cu plagiatul, e posibil să fie dat jos” – Sorin Roșca Stănescu, la GOLD FM

Postat de pe 18 ianuarie 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „La mijloc se află șantajul. Un om care și-a luat doctoratul cu adevărat nu poate fi șantajat de către un serviciu secret din acest punct de vedere, așa cum este premierul Ciucă”.

Sorin Roșca Stănescu vorbește despre posibilul furt intelectual de care este acuzat premierul României, Nicolae Ciucă. Jurnalistul adaugă și furtul material, justificând că oamenii din domeniul militar ce au diploma de doctorat, cum este și cazul prim-ministrului, primesc bonusuri din partea statului, adică din banii contribuabililor.

 „După mai multe reușite ale Emiliei Șercan, iată că i-a venit rândul și lui Nicolae Ciucă” – susține Sorin Roșca Stănescu. „Actualul premier nu este altceva decât un impostor. Să ne aducem aminte despre așa-zisa mare operațiune a sa din Orientul Mijlociu cu care ne minte de atâta timp”.

Eroul de la Nasiriyah

Ce spunea generalul Nicolae Ciucă într-un interviu din 2014 despre operațiunile Armatei Române în Orientul Mijlociu: „Prin pregătirea profesională de excepţie, capacitatea de adaptare deosebită, agilitatea şi creativitatea extraordinară manifestate, militarii români au depăşit cu bine dificultăţile emergente, specifice unui teatru de operaţii atât de complex şi imprevizibil cum este cel din Afganistan”.

„În realitate, trupele americane ajunseseră acolo cu două săptămâni înainte. Localitatea respectivă se și eliberaseră între timp, până la sosirea trupelor lui Ciucă. Cu toate acestea, este numit primul comandant al oștirii române de după Cel De Al Doilea Război Mondial care a obținut o victorie pe front” – a adăugat jurnalistul.

Un portret al premierului Nicolae Ciucă realizat de Sorin Roșca Stănescu la GOLD FM poate fi citit aici.

Pentru cine lucrează Nicolae Ciucă?

Premierul Ciucă ar acționa în detrimentului factorului extern mai mult decât în favoarea României, conform spuselor lui Sorin Roșca Stănescu. Nicolae Ciucă ar fi fost pus în fruntea Guvernului de statul subteran, iar acum ar dori să-l schimbe. Prim-ministrul ar risca, prin nereușitele sale și prin lipsa de experiență, să devină un pericol pentru statul subteran.

„Problema acum se mută pe Klaus Iohannis, care este mulțumit cu Ciucă premier” – a adăugat jurnalistul. „Este ca o corabie aflată în pericol. Unde unii trebuie să părăsească puntea, iar să vină alții la cârmă. Cât de repede se va întâmpla asta, nu știu. Doar ce am trecut printr-o criză politică, iar plecare lui Ciucă ar instaura alta”.

Problema liberalilor

Dacă premierul Nicolae Ciucă va pleca din funcția de premier al României, Partidul Național Liberal (PNL), grupare politică din care face parte, ar urma să nu mai propună nume pentru funcția de prim-ministru mult timp de acum încolo. Asta în contextul ultimelor guverne în care această poziție a fost ocupată de oameni din PNL (Ludovic Orban, respectiv Florin Cîțu).

„În acest scenariu va veni Partidul Social Democrat cu o propunere proprie” – susține Sorin Roșca Stănescu.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background