BOR este ultima redută ce poate apăra spiritul românesc, atacată de “frăția picadorilor sorosisti”!
Postat de Gold FM Radio pe 13 aprilie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Adrian Severin a analizat influența ortodoxiei asupra vieții românilor, ce anume deranjează cercurile sorosiste care inițiază acțiuni de destabilizare și ce se vizează în mod direct, de ce de la nivelul conducerii BOR nu există reacție clară și fermă, ba chiar unii înalți ierarhi aprobă respectivele acțiuni.
Chiar în Săptămâna Patimilor, Biserica Ortodoxă Română și implicit credincioșii români au suferit un nou atac, neașteptat, chiar din partea unor intelectuali fals prezentați ca fiind apropiați ai Bisericii, susținuți de către o serie de înalți ierarhi care le-au dat apă la moară. Așa cum a prezentat Cozmin Gușă în editorialul său vorbit de luni (Băsiștii Baconschi și Papahagi, “fiii taților lor”, învie înaintea Învierii! Se prefac ortodocși, dar au emisie sorosistă – Solid News) au îndrăznit să facă o propunere blasfematoare chiar în această săptămână sfântă, dorind ca data sărbătorii Paștelui ortodox să fie mutată odată cu Paștele catolic.
Indiferent dacă vorbim de credincioși sau de agnostici, Biserica poate fi privită din punctul de vedere al interesului național, iar acest atac la adresa Bisericii, venind din partea intelectualilor secondați de înalți ierarhi, devine astfel o problemă de interes național. Pentru ortodoxie, există două elemente principale care construiesc credința: pe de-o parte, credința în Învierea Mântuitorului, ceea ce dă sens vieții noastre pământești, iar pe de altă parte iubirea față de Dumnezeu, față de aproape și chiar față de dușman.
Adrian Severin a avertizat că intrăm în faza în care unii care nu sunt credincioși, care nu adoptă ideile fundamentale ale credinței creștin-ortodoxe vor să reformeze Biserica. Baconschi și cu Papahagi sunt picadorii care doar au stârnit această polemică și apoi vor fugi din calea tăvălugului. Biserica Ortodoxă Română nu a luat ființă din decizia puterii și nu este legată ombilical de aceasta. Totuși, acest stil de funcționare a făcut ca Biserica Ortodoxă Română să fie într-o anumită măsură dependentă de sprijinul statului. De aceea, în interiorul Bisericii există credincioși de rang mai înalt sau mai puțin înalt care sunt dispuși să facă anumite compromisuri pentru a păstra sprijinul statului; ori tocmai aceasta este legătura de care BOR ar trebui să se rupă.
La trecerea de la regimul comunist spre democrație, Adrian Severin, care a participat activ la procesul de reformare al țării, a anticipat că era monarhiei e apusă de mult, iar președinții țării se vor lupta pentru putere, a anticipat că agenții economici se vor întrece permanent între ei, a anticipat că vor exista sindicate care vor trage separat fiecare pentru membrii săi și că armata va fi un factor de coagulare mult mai mic, și atunci „singurul element de coagulare care mai rămâne este Biserica Ortodoxă”. De aceea Biserica a fost sprijinită de stat, însă condiția principală trebuia să fie ca statul să nu interfereze cu funcționarea internă a acestei instituții sacre, să nu o politizeze (promisiune încălcată pe alocuri de-a lungul ultimelor decenii).
„Atacul asupra Bisericii confirmă faptul că Biserica Ortodoxă a ajuns ultima redută de pe care sunt apărate națiunea română, spiritul național și identitatea noastră națională”, a punctat Adrian Severin. În această săptămână a bucuriei, „frăția picadorilor sorosisti” a izbutit să dezbine poporul.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro